Eugen Albu şi inima Epigramei

Briant, elegant, generos, înţelept, implicat; sînt atribute care definesc personalitatea epigramistului Eugen Albu în agora literaturii ardelene, dar chiar a întregii ţări. Expresie a spiritului agonal în victoria omului asupra sinelui, Eugen Albu a şlefuit epigrama pînă la sublimarea fastului anticelor turniruri, a solemnităţii competiţiilor cavalereşti în sclipitoarea poantă surprinzătoare şi sugestivă „a legării şi dezlegării” din epigramă.

Această specie presupune cunoaşterea şi stăpînirea profundă a valorilor conotative ale limbii române, a forţei de sugestie a cuvîntului; în acest sens vom parafraza observaţia lui G. Călinescu asupra misterului sugestivităţii limbajului: „asemenea construcţii se nasc acolo unde cuv]ntul e bătr]n şi plin de înţelesuri”, fapt care confirmă vechimea şi înţelepciunea conţinută în limba română. Toate aceste aspecte se regăsesc în epigrama cultivată la parametri înalţi de Eugen Albu, remarcabil epigramist, unul dintre cei mai aleşi ai condeiului, membru fondator al Uniunii Epigramiştilor din România, actualmente vicepreşedinte al „Satiricon-ului”.

Autor a şapte volume de epigrame, inclus în peste 50 de antologii şi culegeri de epigrame, remarcat de elita epigramiştilor, artiştilor, criticilor literari, E. Albu e mereu prezent pe scenele culturii clujene, aplaudat pentru umorul său rafinat. Valoarea creaţiei sale este confirmată prin cele peste 100 de premii obţinute, neîntrecut încă în ţară.

Problematica epigramei sale este diversă, de la clasicele tipologii negative, la epigrama aforistică, parodică, anecdota, care vizează profesia, politice, echivocul (Faptele vorbesc): „Se-nscriu români în prostie) La europarlamentare) că prin politică se ştie,) Tot prostul poate-ajunge mare.” sau Faptele vorbesc: „Chiar de-mi atrag antipatia) Susţin cu toată fermitatea) Că nu-i stabil în România) Nimic, ca instabilitatea” etc. Ineditul observaţiei, ironia subtilă, tonul bonom, eleganţa şi fluiditatea expresiei fac din epigrama lui Eugen Albu una din cele mai gustate şi mai valoroase prin consistenţă. Apanaj al înţelepciunii asociate unui spirit ludic precum şi sensibilităţii creatoare de artă, epigrama e un veritabil act de cultură prin care se măsoară pulsul colectivităţii, se diagnostichează morala şi etica societăţii şi se realizează o veritabilă asanare.

Unele opinii pe marginea speciei epigramei aduc în discuţie categorisirea ei ca specie minoră! Personal, nu înţeleg criteriile, întrucît calităţile epigramei o definesc ca specie nobilă prin esenţialitate, rigurozitate, mesaj şi expresivitate. Conţinutul unei epigrame constituie „in nucce” substanţa unei posibile naraţiuni vaste; or, „esenţele tari se păstrează în recipiente mici”. În sprijinul acestei opinii vine şi faptul că epigrama, de-a lungul timpului, este cultivată şi de scriitori de mare valoare precum: Simonide (Grecia), Voltaire (Franţa), Lessing (Germania), Puşkin (Rusia) ş.a. În România, unde specia se cultivă astăzi cel mai intens în raport cu ţările europene, sînt cunoscuţi epigramişti ca: G. Topârceanu, George Ranetti, Cincinat Pavelescu, Radu R. Rosetti, Al. G. Teodoreanu (Păstorel), T. Arghezi ş.a.

În zilele noastre, mişcarea epigramistă este remarcabilă, iar în cadrul ei, cenaclul „Satiricon” din Cluj-Napoca ocupă un prim loc prin prezenţă, prestanţă şi valoare.

Antonia BODEA