Erik Lincar:” Mergem la război! Nu mergem să stăm cu fundul în poartă”

”U” Cluj joacă sâmbătă, de la ora 17.30, la Ploiești împotriva liderului Petrolul, în prima partidă din play-offul Ligi a II-a. Antrenorul clujenilor este optimist și spune că echipa sa merge la Ploiești cu gândul la victorie.

„E un adversar redutabil mai ales pe teren propriu. A făcut un singur egal cu FC Buzău, chiar anul acesta, dar diferențele sunt majore față de anul trecut, când în luna decembrie am jucat pe Stadionul „Ilie Oană” în ceea ce ne privește pe noi, pentru că vom avea patru, cinci jucători noi în echipă, care s-a schimbat într-un procent destul de mare. După cum am zis tot timpul, am adus jucători cu calitate foarte bună și mai ales jucători care au jucat la nivelul Ligii 1.

Așteptările noastre sunt foarte mari, mai ales prin prisma ultimelor rezultate din acest an. Nu mergem să ne apărăm, nu mergem să stăm cu fundul în poartă. Mergem la război! Avem încredere, trebuie să fim curajoși și de ce nu să obținem toate punctele din această confruntare.

Nu pot să zic că am avut o tragere la sorți extrem de norocoasă, datorită faptului că din primele patru etape, trei le jucăm în deplasare, dar vine și reversul, când după aceea vom avea în patru etape, trei acasă și una în deplasare la Steaua. Cel mai important, din punctul meu de vedere, este să tratezi foarte serios fiecare joc care urmează”, a declarat antrenorul lui ”U” Erik Lincar la conferința de presă de joi.

Prezent și el la conferința de presă, Mihai Dobrescu, ultima achiziție a ”alb-negrilor” a declarat: „Au fost zile foarte bune. Cunoșteam foarte mulți dintre jucători și îmi este mult mai ușor să mă acomodez. Mă simt bine. Este o echipă foarte frumoasă, cu spectatori foarte numeroși și minunați în primul rând. Îmi doresc să ajung alături de echipa asta în Liga 1. Cu Petrolul va fi un meci frumos, cu mulți spectatori, un meci între echipe de Liga I.”

Sandu Mureșan

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut