Enigma Chavez

La Razon

Boala lui Hugo Chavez s-a transformat într-un impas politic pentru Venezuela. Este ceea ce a decis Curtea Supremă de Justiţie, care a prevăzut “o continuitate administrativă” – care îl dispensează pe preşedintele reales să aibă nevoie de învestirea parlamentului – şi ca Chavez, ales pentru al treilea mandat din 2013 pînă în 2019, să se poată recupera “tot timpul necesar”.
Chavez a decis să se opereze a patra oară de un cancer, a cărui natură nu se divulgă, în Cuba, ceea ce pe deasupra pune într-o lumină proastă sistemul medical venezuelean şi ratifică intenţiile fraţilor Castro de a influenţa destinul Venezuelei şi de a beneficia de petrolul său.

Este greu de spus, cu toată informaţia disponibilă, dacă Venezuela se află în faţa unei previziuni constituţionale privind “o lipsă absolută” a preşedintelui şi care ar obliga regimul să convoace noi alegeri, în decurs de 30 de zile, ceea ce nici chaviştii nici opoziţia – care a suferit un eşec dur la recentul scrutin – nu îşi mai doresc. Sau dacă este vorba de o “lipsă temporară”, care le-ar da “chaviştilor” o perioadă de respiro de 180 de zile.
“Chavismul” domină complet statul prin intermediul petrolului, forţelor armate şi justiţie. Iar statul menţine o tăcere absolută privind starea de sănătate a preşedintelui. Dar ţara nu are la dispoziţie “tot timpul necesar”.Boala prezidenţială amînă decizii capitale – precum devalorizarea monedei, necesară pentru redresarea unei economii gestionată dezastruos de regim.

În orice caz nimeni nu pare interesat să tensioneze şi mai mult situaţia, care ar putea degenera în haos. Ţara are nevoie de linişte. Iar enigma continuă. Potrivit fostului ambasador al Organizaţiei Statelor Americane (OSA), Roger Noriega, este posibil ca Chavez să fie în moarte clinică. Lucru dezminţit însă de fratele său, Adan Chavez, care a asigurat că Hugo nu este în comă, că răspunde bine la tratament.
Între timp, la Caracas au loc manifestaţii pro şi contra guvernului. În timp ce vicepreşedintele Nicolas Maduro se afla în vizită în Cuba, efective ale Gărzii Naţionale şi poliţiei au sufocat o manifestaţie a studenţilor.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.