Emil Boc şi omologul său israelian, B. Netanyahu, au semnat Declaraţia comună privind priorităţile colaborării bilaterale

Premierul Emil Boc şi omologul său israelian, Benjamin Netanyahu, au semnat, joi o Declaraţie comună a celor două Cabinete privind priorităţile cooperării bilaterale pe termen scurt şi mediu.

De asemenea, în cadrul acestei prime reuniuni interguvernamentale a Guvernelor României şi Statului Israel au fost semnate patru documente de colaborare româno-israeliană, respectiv Declaraţia Comună între vice-prim-ministrul şi ministrul de Interne al Statului Israel şi Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale din România, Memorandumul de înţelegere între Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sporturilor şi Institutul Yad Vashem din Ierusalim, susţinut de Ministerul Educaţiei din Israel, precum şi Declaraţia de Intenţie între miniştrii mediului ai celor două ţări şi Planul de cooperare în domeniul sănătăţii şi al medicinii între ministerele de resort din cele două ţări.

Primul ministru român consideră că această reuniune reprezintă o nouă etapă în cooperarea bilaterală în domenii de interes precum economie, agricultură, securitatea muncii, protecţia mediului, educaţie, asistenţă medicală de urgenţă, promovare turistică.
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a apreciat că prin semnarea acestor acorduri s-a făcut un pas important în intensificarea relaţiilor bilaterale.

“Întotdeauna am fost prieteni, dar acum vrem să traducem în termeni practici colaborarea noastră în domeniile apărării, economiei, educaţiei, agriculturii şi în alte domenii. Poporul israelian ştie că are în poporul român şi în premierul român un bun prieten. Fiecare israelian este fie de origine română, fie are un prieten român”, a declarat premierul israelian.

Un alt subiect abordat a vizat problema securităţii în Orientul Mijlociu. În acest sens, premierul a arătat că România împărtăşeşte îngrijorarea internaţională şi rămîne consecventă poziţiei exprimată de UE şi ONU faţă de Iran.
“Calea paşnică, diplomatică rămîne singura soluţie”, a declarat primul-ministru, potrivit sursei citate.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.