Emanuel Petran continuă greva foamei la Parlamentul României

Fostul director al Teatrului de Păpuși Puck din Cluj-Napoca, Emanuel Petran a intrat în a patra săptămână de greva foamei. El a decisă să nu mai protesteze în Piața Unirii din Cluj-Napoca și să meargă la București pentru a-și exprima punctul de vedere cu privire la gestul său în Parlamentul României. „Pentru că este o aniversare și la inițiativa domnului George Simion, deputat AUR, voi încerca astăzi să-mi exprim punctul de vedere asupra gestului meu în Parlamentul României. Am fost atacat de către unii dintre dumneavoastră, nu mulți, pentru faptul că mi-am asociat gestul meu, de a face Greva Foamei, cu partidul AUR și cu domnul Simion. Așa cum am spus, eu nu fac politică, doresc să scot la iveală niște încălcări flagrante ale celor care ne conduc, împotriva drepturilor individuale ale omului și prin extensie, impotriva drepturilor noastre ca cetățeni, încă liberi, ai României. Partidul AUR, în acest moment este singurul partid cu susținere mare din partea cetățenilor, aflat în opoziție. Și este singurul care m-a sprijinit în căutarea dreptății și a adevărului. Dreptatea și adevărul nu este un monopol al meu și al AUR. Trebuie să fie al tuturor. Celelalte partide s-au unit și dispun de un monopol politic prin care guvernează în acest moment România, fără să mai răspundă în fața nimănui și fără să mai caute adevărul și dreptatea, ci doar propriile interese. Vezi întâlnirea incognito a Prim-Miinistrului Ciucă cu președinta Ungariei, de care noi nu trebuie să aflăm. Deși, până la urmă este vorba despre viața noastră. De ce un prim-ministru, aflat la muncă, nu în concediu, are o ” întâlnire particulară ” cu un alt președinte iar noi nu trebuie să aflăm? Fiindcă pe noi ne reprezintă, nu partidele politice care s-au adunat să-l susțină doar în interesul lor.

În cazul meu au avut 21 de zile să vină să vadă ce se întâmplă cu un om, un cetățean, o persoană publică, adică eu, care a dus numele României peste hotare prin munca sa. Dacă nu pentru asta, ar fi trebuit să vină numai pentru faptul că un om face greva foamei, iar ei sunt votați de oameni nu de mașini. Sau au devenit o mașină condusă de către altcineva, care nu mai are legătură cu pasagerii? Mașina fără pasageri nu are sens, de asta a fost făcută, sa-i deservească pe aceștia.

Așadar, legătura mea cu AUR și cu domnul Simion, în contextul dat, este normală. Suntem în opoziție cu o mașină de condus, care ignoră pasagerii. De asta mă plâng și eu și ei. Dumneavoastră considerați că sunteți pasageri privilegiați?”, a transmis actorul.

Emanule Petran protestează începând cu data de 3 mai și spune că va continua până când i se va face dreptate.

Emanuel Petran a apelat la acest gest invocând „corupția din sistemul politic și cel judiciar din Cluj”.

Practic, la evaluarea finală a activității din mandatul 2016-2021 de director al Teatrului Puck, Petran a fost notat în așa fel încât să obțină sub nota 9 pentru a nu i se mai prelungi mandatul.

Din comisia de evaluare au făcut parte vicepreședintele Consiliului județean Cluj – Vakar Istvan, membru în conducerea UDMR Cluj, directorul Operei Maghiare din Cluj-Napoca, Szep Gyula, fost responsabil cu domeniul cultural în cadrul UDMR, și Florin Estefan, directorul Operei Române Cluj. Deși Estefan i-a acordat lui Petran nota 9,50, notele atribuite de ceilalți membri ai comisiei au dus la media 8,86. Dacă avea media 9, conducerea Consiliului Județean Cluj, coform legii, trebuia să-i prelungească mandatul lui Petran.

„De mai bine de doi ani de zile, prin niște decizii contrare legislației, dosare făcute la comandă și hotărâri judiciare partinice, fără voia mea, am fost târât într-un univers kafkian, de care doar auzisem că ar fi posibil, dar nu credeam că ar putea să mi se întâmple mie.

Gestul pe care îl voi face și despre care voi vorbi mai jos nu se datorează faptului că nu mai sunt managerul Teatrului de Păpuși Puck. Nu m-am născut și nu voi muri manager. El se datorează turnurii aberante pe care  „întâmplările” pomenite mai sus au luat-o și  problemelor grave care au derivat din acestea”, a anunțat Petran când a decis să intre în greva foamei.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut