Elite clujene contemporane, vol. II

Sub acest titlu a apărut, de curînd, cel de al doilea volum din seria dicţionarelor de personalităţi clujene iniţiată de Cristian Colceriu în 2009, cînd a dat la iveală primul volum al lucrării sale, conţinînd prezentarea a 68 de „elite contemporane”. De atunci, numărul lor a crescut exponenţial, şi dacă în cinci ani el a reuşit să mai depisteze 100 de astfel de personalităţi, sîntem îndreptăţiţi să credem că în proximii cinci ani care vor veni el va putea furniza publicului clujean un număr de alte 100 de „elite contemporane”, în stare să-şi reclame dreptul de a figura într-un astfel de dicţionar. Noi, ca istorici literari şi bibliografi (am participat noi înşine la redactarea a cel puţin patru sau cinci dicţionare de acest fel, cel mai onorant fiind Dicţionarul general al literaturii române, iniţiind la rîndu-ne lucrări de mare valoare bibliografică, precum Dicţionarul cronologic al romanului românesc sau Dicţionarul romanului tradus în România), ştim că autorul acestuia nu este singurul şi nici cel dintîi care a încercat să strîngă sub coperţile unei singure cărţi numele celor mai reputaţi oameni de ştiinţă, cercetători, medici, scriitori etc. pe care-i are Clujul la ora de faţă. Ideea a fost pusă în practică mai întîi de Tiberiu Iancu de la Radio Cluj, ajuns prin forţa restructurărilor la BCU-Cluj, apoi Dan Fornade, tocmai din Canada. Dicţionarele lor sînt alcătuite însă după criteriile bio-bibliografice cunoscute, respectiv biografie, operă, referinţe critice, pe cînd acesta al lui Cristian Colceriu este conceput ca un fel de auto-biografie în raport cu o suită de întrebări privind epoca şi mediul de formaţie şi dezvoltare. Ca atare, din el reies mult mai bine şi mai pregnant eforturile oamenilor de a ieşi la suprafaţă într-o epocă nivelatoare de valori şi puţin dispusă să ofere o competiţie reală de afirmare şi recunoaştere la scară naţională, uneori, tocmai pentru că aduceau cu ei o putere de construcţie originală şi o viziune de dezvoltare pe bază de muncă, aceste elemente fiind blamate şi marginalizate sistematic, împiedicate înainte de toate să-şi desăvîrşească specializarea în străinătate. Mulţi din categoria acestor false valori beneficiau însă de un spate blindat de puternice relaţii de familie sau cu funcţii în structurile de partid sau de putere ale vremii, care le asigura accesul la fondurile materiale sau la poziţii favorizante în conducerea unor instituţii (cei mai mulţi ajungînd ditamai directori pe viaţă – aşa cum s-a întîmplat şi la institutul la care am lucrat eu însumi), fără ca această funcţie să le dea şi girul accederii în scara de valori recunoscută ca atare. În timpul comunismului exista de foarte multe ori o elită de faţadă (a protejaţilor regimului) şi una reală, a celor care s-au afirmat prin muncă, între cele două nivele de măsură existînd clivaje vizibile, care au crescut şi s-au adîncit cu timpul, mai ales în aceşti 25 de ani. Aceasta a făcut ca aceiaşi indivizi să nu mai conteze în sistemul real de valori (două-trei exemple pot fi regăsite totuşi şi în cuprinsul acestui dicţionar). În aceeaşi ordine de idei, putem afirma că funcţiile politice sînt şi cele mai perisabile şi dacă ele asigură nemijlocit la reclama „contemporaneităţii”, ele nu asigură şi celălalt element al sintagmei, respectiv „valoarea”. Dicţionarul de faţă ar putea furniza astfel material interesant de studiu, atît spre a se vedea dacă funcţia a creat valoarea sau numai a ajutat-o să capete girul recunoaşterii, şi care este procentul acelora care au izbutit singuri, fără nici un fel de proptea să atingă nivelul de performanţă cerut. Totodată, pornind de la numele celor înregistraţi aici, s-ar putea ajunge la raportări interesante cu alte tipuri de „recunoaşteri” oficiale, cum ar fi calitatea de „cetăţean de onoare” sau aceea de „senior al oraşului”. Scara lor de valori ar putea căpăta astfel o echilibrare mai corectă, care n-ar depinde în niciun fel de activismul politic sau social al celor implicaţi şi judecaţi a atare, ci doar de valoarea intrinsec-ştiinţifică a celor luaţi în discuţie pentru astfel de onoruri publice. Meritul afirmării acestei aristocraţii de spirit sau a „boierilor minţii”, cum li s-a mai spus, reprezintă un fenomen peremptoriu în cadrul unui studiu la nivel naţional, deoarece, dacă împărtăşim opinia lui I. Chindriş din prefaţă, Clujul „este poate cea mai densă citadelă a meritocraţiei din România”. Socotind cartea de faţă drept „un insolit experiment”, nu putem fi totuşi de acord cu prefaţatorul ei, cum că am fi în faţa unei „scrieri fără precedent în cultura românească”, deoarece cărţi bune de interviuri au apărut şi vor mai apărea, doar că nu toate pe o temă personalizată precum cea de faţă, fără să aibă anvergura şi modul de lucru al celei de faţă, beneficiară, cum bine se poate vedea, a concursului Academiei Române şi Centrului de Studii transilvane. A lua în discuţie selecţia făcută de autor sau a încerca să extragem din lista celor o sută de favorizaţi ai sorţii doar pe cîţiva, care ni s-ar părea nouă mai merituoşi, ar fi evident superfluu, deoarece încercarea noastră ar fi sortită eşecului, grila de judecată pentru un medic nefiind aceeaşi pe care o putem folosi în cazul unui militar, avocat, scriitor, arhitect, fizician, sau astronom, farmecul acestei ample desfăşurări de forţe constînd tocmai în marea ei diversitate, în panoplia atît de stupefiantă a cazurilor individuale oferite, în situaţiile atît de bogate şi bine reprezentate ale modalităţilor de „a reuşi în viaţă”, încît reţeta e de fiecare dată alta, iar succesul e împachetat de fiecare dată într-un altfel de ambalaj. Desigur, acest tip de manifestare asigură şi succesul lucrării, succes oferit de reţeta cu totul specială a autorului ei, în forma absolut personală în care a realizat cartea de aproape 5 kilograme, cum se prezintă ea la ora de faţă, într-o ţinută grafică şi editorială şi ea „specială” (Ed. Risoprint, 2014), ce va putea fi studiată mai de aproape la întîlnirea pe care autorul şi editura preconizează s-o aibă cît mai repede cu cititorii, într-o ambianţă propice dezbaterilor libere şi clasificărilor de rigoare, care s-o situeze, fără reţinere şi preconcepţii, între lucrările de referinţă ale anului 2014.
Mircea POPA