Elevii gherleni în vizită la Primărie

Curioşi mai sînt tinerii de astăzi! Ei doresc să facă cunoştinţă şi cu activitatea edililor care îi conduc, în viaţa lor de fiecare zi. Cu acest scop au efectuat, zilele trecute, elevii clasei a XI-a C de la Liceul Teoretic „Ana Ipătescu” Gherla, o vizită la sediul Primăriei locale, unde au fost primiţi de primarul ing. Marius Sabo şi de viceprimarul Ioan Neselean, doi oameni receptivi la orice problemă sau doleanţă a locuitorilor urbei.

Elevii au fost însoţiţi de profesoara Florina Rotar, care, înaintea vizitei, a prezentat tinerilor structura organizatorică şi activitatea administraţiei locale, astfel că aceştia au avut deja o viziune de ansamblu asupra muncii edilitar-gospodăreşti desfăşurată de personalul Primăriei. După ce au trecut prin birourile clădirii, oaspeţii s-au întîlnit în sala mică de şedinţă a Primăriei cu primarul oraşului, adresînd edilului-şef şi cîteva întrebări legate de investiţiile pe acest an (desigur, nu a lipsit de pe agenda zilei nici problema schimbării denumirii şcolii în care învaţă!). Primarul ing. Marius Sabo a răspuns cu amabilitate şi promptitudine la întrebările formulate de vizitatori.

În ultima perioadă, elevii unităţilor de învăţămînt din Gherla au avut de mai multe ori ocazia de a lua contact cu şefii administraţiei locale şi cu cei 19 consilieri în cadrul întîlnirilor şi vizitelor pe care cei de la Primărie le fac în şcoli, cu ocazia diferitelor evenimente sau manifestări cultural-educative (cum a fost recenta lansare de carte de la Liceul Teoretic „Ana Ipătescu”). Iniţiative lăudabile, care pot fi urmate şi de edilii altor oraşe din judeţul nostru.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.