Elevii din Vad încep cursurile într-o școală modernizată

Primarul comunei Vad David Prunean a fost foarte ocupat zilele trecute. Pe lângă obișnuitele probleme edilitar-gospodărești cotidiene, pe agenda de lucru a domniei sale s-a aflat deschiderea noului an de învățământ, care în acest an are o semnificație deosebită.

După doi ani de lucrări de reabilitare și modernizare a fost predată clădirea Școlii Gimnaziale din Vad, o adevărată bijuterie a învățământului din împrejurimile Dejului. Toate sălile de clasă au fost zugrăvite și igienizate, fiind rezolvată și încălzirea spațiilor școlare. De asemenea, au fost modernizate grupurile sociale, apa fiind introdusă. Deci, condiții dintre cele mai bune de studiu, eforturile Primăriei după doi ani fiind încununate cu succes.

În această vară s-au făcut pregătiri minuțioase și la grădinițele din satele Bogata de Sus și Cetan, unde la fel a fost introdusă apa potabilă și a fost rezolvată problema încălzirii pe timpul iernii. La nivelul comunei Vad sunt 200 de elevi, care au la dispoziție două microbuze școlare pentru a ajunge în fiecare dimineață din satele componente la școala din centrul comunei. Mașinile au fost reparate și se află într-o stare tehnică bună, în ultimii ani fiind reabilitate toate drumurile de pe raza celor șapte sate componente ale comunei.

Odată cu începerea noului an școlar, la Vad au fost puse la punct și bazele sportive, lângă stadionul VadArena se află în amenajare un nou teren sintetic, unde va avea acces și tineretul comunei. De altfel, mișcarea fizică și sportul ocupă un loc important în rândul elevilor, în acest sens ei fiind sprijiniți de edilii comunei.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut