Elevii din şase comune clujene vor avea în şcoli apă şi canalizare

Puterea şi Opoziţia din Consiliul Judeţean nu reuşesc nicicum să cadă de acord asupra priorităţilor judeţului. În şedinţa de marţi a deliberativului judeţean aleşii au dezbătut un proiect iniţiat de preşedintele CJ, Horea Uioreanu, privind alocarea a 500.000 de lei în vederea  introducerii apei şi canalizării în 16 obiective din cadrul unităţilor de învăţămînt din şase comune clujene. Cei 500.000 de lei fuseseră prevăzuţi şi în bugetele anterioare(din timpul administraţiei Tişe), însă, în lipsa unor proiecte concrete au rămas necheltuiţi.

Deşi 30% dintre obiectivele aparţinînd unităţilor de învăţămînt din mediul rural nu au apă curentă şi canalizare – motiv pentru care nu pot obţine autorizaţia de funcţionare -, consilierii PDL au acuzat conducerea CJ că politizează subiectul, direcţionînd banii alocaţi exclusiv către comune cu primari USL. Cu toate acestea, proiectul a fost adoptat.

uioreanu1„E foarte bine că se alocă pentru că într-o lună de zile este timp ca să se pună la punct unele lucrări, care pot continua şi ulteriior începerii anului şcolar. Mă bucur că s-a aprobat alocarea unor sume pentru introducerea apei şi canalizării în cîteva şcoli. Acesta este un program pilot pe care noi l-am început şi, în prima etapă, ne-am orientat spre cîteva localităţi la propunerea Inspectoratului Şcolar. Sumele au fost alocate în funcţie de priorităţile existente. În anii următori vom încerca să acoperim toate şcolile care au această problemă. Deşi şcolile sînt în autoritatea primăriilor, CJ intervine pentru că este vorba despre cetăţenii acestui judeţ, care trebuie să aibă unde să înveţe în condiţii optime”, a explicat, la fnalul şedinţei, preşedintele CJ, Horea Uioreanu.

Potrivit şefului IŞJ Cluj, consilierul Valentin Cuibus, criteriul care a stat la baza împărţirii banilor a fost apropierea de mediul urban. „În primul rînd, am încercat să direcţionăm banii către unităţile din apropierea municipiilor şi oraşelor pentru că, dacă aici nu le asiguri elevilor nişte condiţii minime, toţi vor face naveta la oraş. Acest lucru înseamnă costuri suplimentare pentru noi – pentru că trebuie să le decontăm naveta – şi, de asemenea, pentru familie – aceasta fiind nevoită să suporte unele cheltuieli suplimentare. Pentru a putea să stabilizăm elevii în zonele rurale din apropierea municipiilor şi oraşelor, este obligatoriu să le asigurăm nişte condiţii decente. Dacă era să fim foarte exacţi, am fi întocmit o listă în care toată lumea era la poziţia unu”, a precizat Cuibus.

Acesta a refuzat să se angajeze în dispute politice cu consilierii PDL, limitîndu-se la a aminti situaţia din anii precedenţi. Valentin-Cuibus„Eu nu vreau să discut acest aspect. Ar însemna să-i întreb de ce, în momentul cînd CJ era condus de Alin Tişe şi suma era prevăzută în buget, nu s-au dat aceşti bani la nimeni. Însă nu cred că asta e important acum. Eu am prezentat argumentele pe baza cărora au fost alese aceste şcoli şi sînt convins că toate cele 82 de şcoli merită să aibă apă curentă, apă potabilă şi canalizare şi e necesar să găsim bani pentru ele. În rest, e o discuţie politică, iar atunci cînd discutăm despre şcoală nu vreau să facem politică”, a subliniat Cuibus.

Conform acestuia, dintre cele 304 de obiective existente în cadrul unitţilor de învăţămînt din mediul rural – acestea reprezentînd grădiniţe, şcoli, săli de sport, cantine –, 82 nu au deloc apă potabilă, apă curentă şi canalizare. Deoarece banii alocaţi nu pot acoperi necesarul pentru rezolvarea acestei probleme, Cuibus a propus ca CJ să încerce să suplimenteze sumele cu această destinaţie.

„Evident că suma nu e suficientă, dar faptul că după trei ani, în sfîrşit, s-a ajuns în faza de a face ceva – banii s-au pierdut şi anul trecut şi acum doi ani – e un lucru foarte bun. De altfel, eu am solicitat ca pînă la şedinţa viitoare să se găsească o soluţie pentru suplimentarea sumei, pentru a putea prinde în acesst proiect încă şase unităţi. În felul acesta, măcar în doi-trei ani vom putea rezolva această problemă. În momentul de faţă avem 82 de şcoli care nu au apă şi canalizare, iar şansele ca această problemă să fie rezolvată la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale sînt minime”, spune şeful IŞJ, arătînd că „Suma minimă necesară se ridică la circa 3-4 milioane de lei, adică de cinci-şase ori mai mare decît suma alocată”.

Deşi admite că banii au fost alocaţi tîrziu, Cuibus se declară mulţumit de faptul că lucrările pot începe. „Ideal era ca aceşti bani să fie alocaţi mai repede. Din păcate, a durat pînă s-a făcut proiectarea. Dar, banii sînt bineveniţi şi acum, pentru că timpul permite desfăşurarea lucrărilor şi dacă lucrările se vor termina pînă la sfîrşitul lui octombrie va fi foarte bine”, spune acesta. Cele şase comune care au primit bani pentru introducerea apei şi canalizării în şcoli sînt Apahida, Chinteni, Baciu, Cămăraş, Chiuieşti şi Cuzdrioara.

Adriana STUPAR

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.