Elevii clujeni, fruntași și la simularea Evaluării Naționale

Procentul elevilor cu medii mai mari sau egale cu 5 la simularea examenului de Evaluare Națională este 65,6%, conform datelor centralizate de Ministerul Educației.

Cele mai bune rezultate au fost obținute în municipiul București (82,1%) și în județele Cluj (77,6%), Argeș (71,5%), Brăila (71,3%) și Prahova (69,9%).

La nivel național, procentul notelor mai mari sau egale cu 5 este de: 71,17% la Limba și literatura română (88 de elevi, dintre care 5 din Cluj, au obținut nota 10); 59,77% la Matematică (980 de elevi, dintre care 59 din Cluj, au obținut nota 10); 79,49% la Limba și literatura maternă (22 elevi – 3 din Cluj – au obținut nota 10). 25 de elevi au obținut media 10.

Potrivit Ministerului Educației, comparativ cu simulările din anii precedenți, rezultatele indică o creștere substanțială a mediilor mai mari sau egale cu 5, astfel: 44,05% în 2016; 51,47% în 2017; 47% în 2018; 53,1% în 2019 și 65,6% în 2021.

Rezultatele obținute de elevii care au participat la probele scrise (29 – 31 martie 2021) ale simulării examenului de Evaluare Națională au fost făcute publice de Ministerul Educației vineri, 16 aprilie, după amiază.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut