Elevi clujeni, implicați într-un proiect de monitorizare a calității apei

Elevi din 12 unități de învățământ preuniversitar din județul Cluj, coordonați de profesorii care predau disciplina Biologie, au participat la activitățile proiectului „Citizen Science – Calitatea apei”, inițiat de Facultatea de Știința și Ingineria Mediului, în cadrul programului ReCoN-nect-The Green Deal – Research Comunication to Communities, în scopul monitorizării calității apei de băut provenite din sursele alternative aflate în aria județului.

În proiect au fost implicați elevi de la: Colegiul Național „Mihai Viteazul” Turda, Liceul Teoretic „Octavian Goga” Huedin, Școala Gimnazială „Mihai Vodă”, comuna Mihai Viteazu, Școala Gimnazială Chiuiești, Școala Gimnazială Nireș, Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”, Colegiul Național „Emil Racoviță”, Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, Liceul Teoretic „Lucian Blaga”, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, Liceul Teoretic ELF, Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” și Colegiul Tehnic „Ana Aslan” – Cluj-Napoca.

„Din ipostaza micilor cercetători, elevii au prelevat probe și au determinat, cu ajutorul kit-urilor de specialitate, 10 parametri de calitate a apei din fântâni și izvoare, aducând astfel o contribuție semnificativă pentru realizarea unei hărți interactive de prezentare a calității surselor de apă, din diferite localități ale județului Cluj. Participarea elevilor clujeni la activitățile proiectului a contribuit la dezvoltarea deprinderilor de cercetare și investigare a mediului înconjurător, constituind, pentru ei, adevărate și unice experiențe de învățare” – informează Inspectoratul Școlar Județean Cluj.

Rezultatele proiectului, precum și contribuția școlilor clujene au fost prezentate, zilele trecute, în cadrul activității de diseminare, la care au fost invitați să participe cercetătorii din cadrul Facultății de Știința și Ingineria Mediului, directorul Centrului de Mediu și Sănătate Cluj, directorul Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii și Echipamente de Protecția Mediului Bistrița, precum și reprezentanți ai Alianței Mondiale pentru Calitatea Apei, care au prezentat informații de actualitate în domeniul cercetării calității apei.

„Determinările realizate reprezintă contribuții valoroase pentru identificarea de soluții și pentru dezvoltarea capacității de analiză a factorilor de mediu, în vederea înțelegerii unor aspecte care privesc mediul înconjurător și sănătatea umană” – precizează IȘJ Cluj, într-un comunicat remis presei.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut