Elevi clujeni cu deficienţe de vedere şi de auz participă la proiectul “Music Camp”

Un număr de 130 de elevi de la Liceul pentru Deficienţi de Vedere şi Liceul pentru Deficienţi de Auz din Cluj-Napoca participă, pînă pe 6 octombrie, la proiectul “Music Camp”, care le oferă posibilitatea să cînte împreună în cor sau la diverse instrumente.

Repertoriul pentru cîntece este în limbile română, latină, rusă şi engleză, iar cursurile de iniţiere în interpretare instrumentală sunt pentru fluier, chitară, vioară, clopoţei clasici şi percuţie. Muzica este modalitatea prin care copiii participanţi la proiect descoperă că pot coopera în cadrul unei echipe şi dezvoltă valori sociale, precum responsabilitatea, demnitatea, implicarea şi dăruirea.

Profesorii care îi îndrumă pe elevi în derularea acestor activităţi sunt muzicieni care au parcurs cursuri speciale de pregătire. Ei sunt titulari fie la cele două licee de învăţămînt special din Cluj-Napoca, fie din Braşov, Craiova, Dej şi din Statele Unite ale Americii.

Proiectul se va încheia cu un concert susţinut de copii, sîmbătă, 6 octombrie, la Biserica Reformată de pe strada Mihail Kogălniceanu. Concertul va fi realizat în colaborare cu Orchestra Filarmonicii de Stat “Transilvania”, care va acompania întregul program coral. Intrarea la concert va fi liberă.

Proiectul “Music Camp” se derulează în cadrul Programului pentru Sănătatea Copiilor, fiind finanţat de Fundaţia pentru Comunitate, în parteneriat cu Mol România.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.