Elena sau Traian?

ILIE CĂLIAN

Ceea ce este îngrozitor pentru un om cu minime criterii morale este faptul că o “divă” a politicii româneşti, precum Elena Udrea, luată de DNA pentru a da socoteală pentru ticăloşiile proprii şi ale altora, pe timpul celor zece ani de regim băsist, face declaraţii inflamante fără cea mai mică reţinere – afirmînd în acelaşi timp că ea este pură ca petala de lotus. Bineînţeles, nu trebuia să iei drept literă de Evanghelie ce spune “blonda de la Cotroceni”. Mai ales din punct de vedere strict juridic: Elena Udrea a făcut o groază de acuze la adresa feluritelor persoane din zona Puterii lui Băsescu, vreme de zece ani (şi mai mult!), fără să probeze cu documente valabile în faţa unui tribunal.

Presupun că nici nu a dorit asta. Nu neapărat pentru că n-ar avea documente. Problema documentelor se poate pune în două moduri: fie, după fiecare “episod” pe care justiţia l-ar putea incrimina, ea a distrus toate probele, fie le păstrează ascunse – cu speranţa că simpla ameninţare cu divulgarea va coagula în jurul ei suficiente forţe care să influenţeze Justiţia în favoarea ei, fie că se gîndeşte să le scoată la vedere abia atunci cînd va vedea că este de tot părăsită – şi de toţi. Celebrul ei “semnal” mafiot – de fapt de extracţie mahalagistă, aşa cum a fost ea educată şi cum “protectorul” ei era el însuşi educat (de la cei “mici” la Băsescu, toţi nişte mitocani cu mentalitate de mahala) – ar putea fi interpretat în fel şi chip, însă ne arată adevărata faţă a “intelectualei” cu care s-a mîndrit o universitate privată bucureşteană, care s-a socotit fericită s-o treacă în rîndul “academicienilor” ei.

Aşadar, Elena Udrea acuză în stînga şi-n dreapta, cu nume şi prenume – de la adjunctul SRI la redactori ale unui post de televiziune care-l lingea pe Băsescu, de la miniştri la şefa DNA. Repet: Elena Udrea nu a “venit” în faţa publicului cu documente, dar poate că va fi oferit ceva la DNA. Important este că tot ceea ce spune ea este absolut credibil: aprope tot ceea ce a “dat pe gît” este de notorietate publică, inclusiv preferinţa specială a lui Băsescu pentru adjunctul militar al SRI, căruia Băsescu i-a umplut umerii de stele, astfel încît să nu existe vreun general jurist care să-l poată audia/judeca. Altfel spus, prin tot ceea ce a dezvăluit, Udrea cu propria guriţă – adică, a confirmat ceea ce “folclorul” presei dădea drept adevăr adevărat -, Udrea susţine franc că întregul sistem pe care l-a construit şi l-a patronat Traian Băsescu este un sistem ticălos. Să nu uităm de “dezamăgirile” Elenei Udrea că “marii bărbaţi politici” cu care a “colaborat” în aceşti ani sînt “sub masă”. Nu ştiu exact ce-o fi vrut să spună, dar reiese că s-au ascuns şi n-au curajul să recunoască măcar o parte din ticăloşiile pe care le-au făcut. Şi, pe zi ce trece, Elena Udrea este tot mai slobodă la vorbă…

Dar, în condiţiile în care Elena Udrea face praf şi pulbere “sistemul” instaurat de Băsescu şi demontează mecanismele corupţiei generalizate la vîrf – dar şi la baza societăţii noastre, despre care o să scriu cu altă ocazie -, cum se poate explica stăruinţa cu care Băsescu susţine sus şi tare, pe la televiziuni, că el are încredere totală în Elena Udrea, în onestitatea ei?! Păi, dacă Elena Udrea e cinstită şi tot ce susţine ea despre oamenii regimului Băsescu este corect, înseamnă că Băsescu susţine, indirect, că el a creat, consolidat şi susţinut un regim cumplit. Ca atare, toată demonstraţia lui despre cît de minunate au fost cele două preşedinţii ale sale, este o aberaţie. Sau, dacă ce spune el este adevărat, înseamnă că Elena Udrea minte, iar el, Băsescu, nu are dreptul să o mai apere, dacă s-a dovedit mincinoasă în esenţa problemei: corupţia sistemului. Pe de altă parte, Băsescu afirmă că generaţia tînără de politicieni a fost un eşec. Adică, un eşec al său personal, din moment ce el a fost cel care a susţinut că trebuie înlăturaţi vîrstnicii şi înlocuiţi cu tineri şi femei, pentru a “însănătoşi” viaţa politică. Or, întregul sistem de putere al lui Băsescu s-a bazat pe înlocuirea rapidă a unor oameni cu competenţă şi experienţă cu tineri de ambele sexe, fără cultură profesională, fără experienţă şi fără ancore etice, dar care aveau simpla dorinţă de a parveni – la umbra protecţiei lui Băsescu.

Am mai putea vorbi multe despre astea, dar cu o întrebare retorică: nu vi se pare ciudat că, în aceste discuţii, nu apare nicio clipă tema doctrinei politice, a principiilor şi a programelor de (re)construcţie naţională?! Dar – mă întreb, tot retoric – electoratul o fi pretins aşa ceva?!