Efectul Frunzăverde

Ilie CĂLIAN

Ar fi simplu totul dacă am crede că demisia lui Sorin Frunzăverde din funcţia de prim-vicepreşedinte al PDL a provocat un mare cutremur în partidul lui Traian Băsescu şi în Coaliţie. Mi se pare că, mai degrabă, aceasta a marcat doar evidenţierea publică a unui proces care pare să fie inevitabil. Desigur, vreo 38-40 de primari îl vor urma pe Frunzăverde în judeţul Caraş-Severin. Dar e vorba, totuşi, de un judeţ. Îl vor urma şi cîţiva parlamentari. Cu asta se schimbă ceva mai mult – chiar acum. Adică este posibil să se revină la majoritatea Opoziţiei USL în Senat. Şi este posibil să se întîmple fenomene asemănătoare şi în alte judeţe, cu consecinţe în subţierea majorităţii Coaliţiei în Camera Deputaţilor – tot din cauza încurajării, de către Frunzăverde, a unor disidenţi din PDL, cu funcţii mai mari sau mai mici. Şi, pe lîngă toate aceste mişcări de moment, scăderea încrederii unor alegători fideli lui Băsescu şi PDL.

Însă Coaliţia este zguduită şi din alte direcţii. Mai întîi, conflictul mocnit, provocat de incapacitatea PDL de a rezista presiunilor politicii “pas cu pas” a UDMR, care conduce, încet, dar sigur, la constituirea unor “autonomii” care s-ar putea finaliza cu un stat în stat. Ambiţia UDMR de a înfiinţa Facultatea de medicină în limba maghiară la Tg. Mureş – deşi acolo exista o linie de studii în maghiară – nu este doar electorală, cum li se pare unora, ci face parte din amplul program de autonomizare  a maghiarimii ardelene, pînă la completa separare instituţională – dar pe banii bugetului României. Noul prim-ministru, MR Ungureanu, nu a fost capabil să reziste presiunii UDMR. Nu că ar fi neapărat dornic s-o facă: “experienţa” sa în nagocierile cu Budapesta, pe cînd era ministrul liberal al Externelor, în urma căreia a renunţat, practic, la proprietatea României asupra “lăsămîntului” Gojdu din capitala Ungariei, ne sugerează că are o slăbiciune personală faţă de pretenţiile ungare sau maghiare din România. Dar s-ar putea ca reacţiile la înfiinţarea facultăţii maghiare să nu fie, deocamdată, deosebit de incisive: USL preferă, se pare, să lase ca o parte din electoratul PDL din Ardeal să se desolidarizeze de partidul lui Boc şi, pe de altă parte, să nu stimuleze o mai mare apropiere a UDMR de “binefăcătorul” său, Băsescu/ PDL.

O fractură majoră a intervent  în Coaliţie din cauza UNPR. Nu cred că are legătură cu “efectul Frunzăverde”, ci mai degrabă îl amplifică. Sîmbătă, Elena Udrea s-a văzut în situaţia de a anunţa această ruptură, spunînd că PDL îşi va susţine propriii candidaţi la primăriile Capitalei şi că protocolul cu UNPR nu va mai fi semnat. La rîndul lor, liderii UNPR susţin că s-a ajuns la această situaţie din cauza neînţelegerilor de fond cu PDL. Adică, ei ar fi un partid de centru-stînga, în timp ce PDL face o politică de dreapta, iar UNPR a cerut insistent, de mai multă vreme, conducerii PDL două iniţiative legislative foarte importante: revenirea la salariile şi pensiile dinainte de “tăieri” şi impozitarea suplimentară a averilor foarte mari – ambele cereri fiind refuzate de PDL. Nu discut rigoarea doctrinară nici a UNPR (centru-stînga), nici a PDL (dreapta). Mai ales nu discut ţîfna doctrinară a UNPR tocmai acum, întrucît este limpede: UNPR caută să se distanţeze de PDL pentru a reuşi să-şi consolideze propria poziţie electorală, cu speranţa de a intra în Parlament pe uşa din faţă, prin vot, pentru a se uita anticonstituţionalitatea prezenţei sale în Parlament ca partid “neales” la votul parlamentar anterior.

Însă ruptura PDL de UNPR la nivelul primăriilor bucureştene va avea efecte în întreaga ţară. Dincolo de aceasta, însă, apare o altă problemă: instalarea Elenei Udrea în fruntea organizaţiei PDL Bucureşti avea ca scop asigurarea unui oarecare succes al PDL în Capitală. Or, un eşec va însemna un grav pericol pentru Elena Udrea în partid, pe care l-ar putea plăti greu. Iar furia pedeliştilor împotriva Elenei Udrea nu-i poate întări poziţia lui Traian Băsescu. Şi abia acum încheiem periplul “efectul Frunzăverde”: de fapt, acesta a lovit nu doar în Boc, să zicem, ca preşedinte al PDL, ci direct în Traian Băsescu, căruia i-a reproşat şi haosul administrativ, şi gîlceava politică, şi statul poliţienesc.