Efectele… defectelor

RADU VIDA

radu vidaCă bună-i şi ştiinţa la ceva, o dovedeşte faptul că s-au descoperit efectele pe care le va avea inversarea completă a polarităţii magnetice a Soarelui. Zero. Nul. Vax cu garnitură de bîx în aspic. În 3-4 luni, anunţă cei care se ocupă de aceste bazaconii, acolo, la căldurica cea mare a sistemului, ca de atîtea ori, din 11 în 11 ani, sudul va deveni nord. Şi invers. Şi? Nimic. Se… presupune că în jurul pămîntului vor fi furtuni, iar astronauţii de pe staţia nu ştiu care vor fi mai tulburaţi decît de obicei. În rest…

Mă mir însă de purtătorul de propoziţii al Guvernului (iertaţi-mi ignoranţa, dar nu i-am reţinut numele, tocmai pentru că asemenea astrului care ne luminează ziua, domnia sa nu are nici o importanţă pentu economia naţională), aşadar, domnul acesta, în loc să vadă ce spun cei cărora trebuie să le poarte gîndul şi, de ce nu, şi fapta, vorbeşte naţiei despre coabitare.

Şi zice că-i bine.
E treaba domniei sale. Libertatea cuvîntului şi alte cele îi dau acest drept. Dar, dacă avem şi noi voie să ne exprimăm, trebuie să-l contrazic. Coabitarea ar fi benefică, dacă părţile şi-ar respecta clauzele. Şi ar tăcea din gură. Dar nu se întîmplă aşa. Şi, mai ales, nu ne referim – cînd vorbim de bine – la replicile, mai mult sau mai puţin şugubeţe, pe care şi le plasează premierul şi preşedintele. Domnul Băsescu dă un şpiţ în… toate organele de care dispune Guvernul, iar  domnul Ponta răspunde atacurilor. Efectul: premierul este catalogat miştocar, pisicuţă şi alte cele asemănătoare. Pe cînd preşedintele face un enorm rău, atît instituţiilor guvernamentale (astea nu sînt nici ale PSD, nici PNL şi aliaţii lor), precum şi imaginii ţării în general.

Vorbea purtătorul de cuvînt despre efectele pozitive ale coabitării în economie. Fals. Cum zisa prezidenţială are realmente efecte în economie, trebuie spus că atacurile la incompetenţa guvernului sînt percepute ca „adevăruri de care trebuie ţinut seama” . Nu mai departe decît ‘’vizita de lucru’’ a preşedintelui  Băsescu pe şantierele patriei poate avea efecte devastatoare în ceea ce priveşte viitorul investiţiilor, atragerea de fonduri europene. Şi cîte şi mai cîte. Să nu credeţi că „s-a auzit” replica ministrului transporturilor la cele spuse de Băsescu. Nicidecum. Investitorii nu stau să investigheze ce a mai bîrfit Popescu şi n-a spus Ionescu. Ei ştiu că lucrările s-au oprit, că Guvernul este incompetent şi toate celelalte inepţii prezidenţiale debitate. A! Că-i vorba despre guvernul şi ministrul precedent! Nu interesează pe nimeni. România nu-i cuantificată nici după Şova, nici după Boagiu sau Stan Păpuşă. Dar, dacă preşedintele spune, aşa o fi! Drept urmare, te poţi adresa Bruxelles-ului pentru fonduri, că nu-ţi dau; poţi să te justifici, că nu te ascultă nimeni; poţi să chiar demonstrezi adevărurile tale, că tot eşti stigmatizat, mustrat, marginalizat. (Tentativa de suspendare a preşedintelui a demonstrat pe deplin cele afirmate).

Să-l lăsăm pe anonimul purtător de intenţii bune al guvernului să se bucure că are şefi, dar sînt în vacanţă. Şi să nu ne mire naivitatea lui juvenilă, din moment ce însuşi Crin Antonescu dă apă la moara unor  asemenea inepţii. După ce Băsescu spune apăsat că Autostrada Arad-Nădlac este o emblemă de neputinţă şi proastă guvernare (la modul general, ca-n bancul cela cu primul secretar de pe vremuri), vine Crin Antonescu, adică nu vine, dar dă telefon şi zice că el este singurul imaculat din toată povestea cu coabitarea.

O fi soarele mai inversat la polaritate în Mamaia decît la Miami? Şi, cu toate asigurările specialiştilor, cîmpul magnetic alandala cauzează?

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.