EFE Sprijin ferm din partea NATO și UE pentru Ucraina

Uniunea Europeană şi NATO şi-au exprimat sprijinul ferm faţă de Ucraina cu prilejul Zilei Independenţei acestei ţări, la 24 august, când se împlinesc şi şase luni de la declanşarea invaziei ruse.

”Suntem mândri să-i sprijinim pe prietenii noştri ucraineni în lupta lor pentru un viitor liber, independent şi european”, a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-un mesaj pe contul ei de Twitter.

De Ziua Independenţei Ucrainei, clădirea Berlaymont, sediul Comisiei Europene din Bruxelles, a fost iluminată în culorile drapelului ucrainean, galben şi albastru, în noaptea din 23 spre 24 august, ”pentru a ne arăta sprijinul faţă de Ucraina”, a explicat Von der Leyen.

”Însemnătatea Zilei Independenţei Ucrainei este mai convingătoare ca oricând. Ucraineni puternici şi curajoşi care luptă pentru vieţile, familiile, ţara, valorile, alegerile şi libertatea lor. Pentru independenţa lor. UE va fi mereu alături de Ucraina. Sprijinul nostru nu se va opri aici”, a transmis la rândul său, într-un comunicat, preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola.

Totodată, Serviciul European de Acţiune Externă a semnalat că, ”de Ziua Independenţei, culorile Ucrainei strălucesc în inima Europei” şi că ”inimile noastre bat la unison, pentru o Ucraină independentă şi mereu liberă”.

Şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a trimis un mesaj poporului ucrainean, căruia i-a dat asigurări că poate conta în continuare pe sprijinul Alianţei Nord-Atlantice.

‘De Ziua Independenţei Ucrainei, aduc un omagiu femeilor şi bărbaţilor ucraineni curajoşi care au luptat pentru libertatea şi pentru ţara lor. NATO a sprijinit Ucraina de la independenţa ei şi (Ucraina) poate conta pe NATO cât este nevoie. Ucraina va învinge!”, a scris politicianul norvegian pe contul său de Twitter.

Germania alături de Ucraina

Cancelarul german Olaf Scholz a dat asigurări Kievului cu privire la sprijinul ţării sale ‘oricât de mult timp cât va fi necesar’ în faţa invaziei ruse.

‘Germania stă ferm alături de Ucraina, astăzi şi oricât de mult timp Ucraina va avea nevoie de sprijinul nostru’, a afirmat Scholz într-un mesaj de Ziua naţională a Ucrainei, postat pe contul său de Twitter.

‘Vom continua să livrăm arme (…) şi să formăm soldaţi ucraineni pentru echipamente europene de vârf’, a adăugat cancelarul, făcând referire la noile livrări de arme anunţate de Berlin, în valoare totală de 500 milioane de euro.

Printre aceste arme, dintre care o parte vor fi livrate în 2023, figurează trei sisteme de apărare antiaeriană Iris-T, tancuri de depanare, lansatoare de rachete, muniţii şi aparate anti-drone.

‘Vom continua sancţiunile, vom aduce un sprijin financiar Ucrainei şi vom ajuta la reconstruirea oraşelor şi satelor distruse’, a mai dat asigurări Scholz.

El şi-a reafirmat intenţia, exprimată, de a organiza ‘la sfârşitul lui octombrie, la Berlin, o conferinţă internaţională privind reconstrucţia’ în Ucraina.

‘Albastrul şi galbenul (drapelul ucrainean, n.red.) şi steagul înstelat al Europei sunt legate’, a mai spus cancelarul.

‘Dragi ucraineni, ţara voastră va alunga umbra neagră a războiului pentru că este puternică şi curajoasă şi pentru că are prieteni în Europa şi în toată lumea’, a adăugat Scholz, încheindu-şi mesajul cu sloganul ‘Slava Ukraini’ (Glorie Ucrainei).

Zelenski: Ucraina se va bate ‘până la capăt’

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat într-un discurs emoţionant adresat naţiunii cu ocazia aniversării a 31 de ani de la declararea independenţei ţării, sărbătoare naţională care a coincis anul acesta cu împlinirea a şase luni de la declanşarea invaziei ruse, că Ucraina se va bate ‘până la capăt’ fără ‘niciun fel de concesie sau compromis’ cu Rusia.

‘O nouă naţiune a apărut în lume după 24 februarie la ora 04:00 dimineaţa. Nu s-a născut, ci a renăscut. O naţiune care nu a plâns, nu a ţipat şi nu s-a speriat. Una care nu a fugit. Nu a renunţat. Şi nu a uitat’, a spus preşedintele ucrainean în înregistrarea video ocazionată de Ziua Independenţei şi în care s-a referit în special la invazia rusă.


‘Pe 24 februarie ni s-a spus: nu aveţi nicio şansă. Dar pe 24 august, noi spunem: La Mulţi Ani de Ziua Independenţei, Ucraina!’, a adăugat Zelenski, potrivit căruia ‘ în şase luni am schimbat istoria, lumea şi ne-am schimbat pe noi înşine’.

‘Acum ştim sigur cine ne este cu adevărat frate şi prieten şi cine nu este nici măcar o cunoştinţă’, a spus el.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut