Edilii municipiului Gherla s-au apucat serios de lucru

Abia au trecut câteva zile lucrătoare din noul an, dar Primăria municipiului Gherla s-a pus serios la treabă. Zi de zi, mai ales la orele dimineţii, cei care conduc destinele frumosului oraş de pe Valea Someşului Mic se află pe teren ori în cartierele mărginaşe, ori în plin centru, discutând cu l sau supraveghind lucrările edilitar-gospodăreşti demarate imediat după sărbători.

Sunt multe de făcut în localitate, mai ales în cele trei cartiere de locuinţe, unde mai sunt probleme cu refacerea străzilor după schimbarea conductei de canalizare sau cu stabilirea locurilor de parcare.

Imediat după ce a fost ales primar, Ovidiu Drăgan a făcut turul acestor de blocuri, documentându-se în privinţa depozitării şi transportului gunoiului, luând măsurile necesare pe linia menţinerii ordinii şi curăţeniei în jurul aleilor. Tot în această perioadă s-a acţionat şi în privința câinilor străzii, spre satisfacţia oamenilor în vârstă şi a copiilor, care chiar şi în plină zi circulau cu frică pe străzile şi pieţele urbei. Deci,  încet-încet, la Gherla dispar câinii comunitari, aceștia fiind duși la  adăpostul de la marginea municipiului.

Cei care conduc destinele oraşului încearcă să facă ordine în toate domeniile, încă din prima lună a anului 2021, iar populaţia are aşteptări tot mai mari de la edilul şef ales la 27 septembrie 2020. Domnia sa a mai ocupat această funcţie în perioada 2004-2012.

În cadrul ultimei şedinţe ordinare a Consiliului Local Gherla pe anul trecut s-au aprobat impozitele şi taxele locale ale anului 2021, nemajorate, și cu scutirile necesare pentru cei afectaţi de pandemie, aşa cum se întâmplă în toată ţara. Între timp, municipiul Gherla a primit de la Guvern 1.456.000  lei, iar un fapt îmbucurător este că anul 2020 a fost încheiat fără datorii.

Pentru administraţia locală urmează o perioadă nu tocmai uşoară, în vizorul edililor figurând mai multe proiecte îndrăzneţe.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut