Edilii gherleni se grăbesc cu lucrările demarate în cartiere

Zilele ploioase din ultima perioadă au cam încurcat socotelile edililor gherleni. După ce au reușit să finalizeze unele investiții în zona centrală a orașului, zilele trecute s-au grăbit să termine și lucrările de gospodărie comunală dn cartierul de locuințe MR1.

Chiar dacă toamna a debutat cu o vreme nefavorabilă, Primăria Municipiului Gherla dorește să-și ducă până la capăt proiectele stabilite pe acest an. Printre ele figurează și schimbarea rețelei de apă și canal pe toată raza orașului, lucrare realizată de angajații sucursalei Gherla a Companiei de Apă „Someș” SA. După cum ne-a informat directorul sucursalei, Vasile Morar, în cursul acestui an astfel de lucrări au fost executate pe nu mai puțin de 40 de străzi.

Zilele trecute a fost extinsă canalizarea apei pluviale pe strada Stăruinței din cartierul „Între ape”, o investiție de mare necesitate realizată de SC ADP SA, fiindcă la fiecare ploaie aleile dintre blocuri s-au umplut cu apă, deranjând atât circulația rutieră, cât și cea pietonală. Tot în cartierul respectiv s-a asfaltat strada Mesteacănului, unde, de asemenea, în această vară a fost reabilitat sistemul de alimentare cu apă. Urmează ca și în alte zone ale urbei să fie refăcut carosabilul, afectat de lucrările de modernizare a rețelei de apă și canal.

Dacă timpul va permite, până la căderea primei zăpezi gospodarii municipiului de pe Someș vor efectua și alte investiții edilitare pe domeniul public.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut