Edilii gherleni doresc reamenajarea digului de pe Someș

Imediat după inundațiile devastatoare din luna mai 1970, administrația locală de atunci a luat hotărârea de a amenaja un dig pe malul Someșului Mic, de la Băile Băița până la ieșirea din oraș, spre Dej.

Lucrările au fost finalizate într-un timp record, dar de atunci  nimeni nu a avut grijă de buna întreținere a spațiului respectiv. Cei de la Apele Române mai cosesc iarba de pe el, însă din punct de vedere estetic nu s-a mai făcut nimic, aici gândindu-ne și la amenajările întreprinse de edilii altor orașe din țară la astfel de amplasamente realizate în scopul protejării localităților împotriva ieșirii din matcă a apelor.

Iată că în această vară Primăria Municipiului Gherla s-a gândit să dea o altă înfățișare  digului de pe malul Someșului. În cadrul ultimei ședințe a Consiliului Local s-a ridicat problema amenajării digului de apărare din zona Parcului Mare prin amplasarea de mobilier urban, stâlpi cu panouri fotovoltaice pentru iluminat și trotuar dalat pentru diferite activități recreative. A fost mare nevoie de astfel de investiții, fiindcă gherlenii, mai ales în weekend, au obiceiul de a se plimba pe digul Someșului Mic, iar în caz de ploaie poteca respectivă este plină de noroi, lumea pur și simplu renunță să mai calce pe acolo. Dacă va fi dalat, așa cum se stabilește acum, va fi o plăcere să mai faci promenadă în zona respectivă (să dăm exemplul Iclodului, unde acum  doi ani, pe Valea Alunișului, Primăria a amenajat o promenadă în stil occidental!).

Gospodarii gherleni doresc să instaleze și bănci și să monteze surse de iluminat public. Dacă se va pune în practică inițiativa consilierilor, altfel va arăta digul Someșului, iar populația orașului va fi mulțumită. Asta dorește Primăria și a inclus printre proiectele dezbătute la ședința ordinară de pe luna iulie a Consiliului Local, în care pe ordinea de zi a mai figurat aprobarea rectificării bugetului local și bugetului activităților autofinanțate pe anul 2021, cuprinzând și lista cu investiții.

Referitor la schimbarea feței digului, neapărat trebuie să amintim amenajarea, în vecinătate, în parcul mare, în locul „La Casino”, a două miniterenuri de sport cu iarbă artificială și tartan, date deja în folosință pentru amatorii tenisului, baschetului și voleiului. Realizări de care aveau mare nevoie tinerii orașului, dornici de a face mișcare și sport.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut