Edilii din Iclod s-au întîlnit cu crescătorii de animale

Dorind să pună la punct multiplele probleme ale agriculturii din zonă, edilii comunei Iclod au organizat la sediul Primăriei o întîlnire – dezbatere cu deţinătorii de animale din cele 5 sate componente ale aşezării de pe Valea Someşului Mic, cîndva un puternic centru a zootehniei judeţului Cluj (să ne reamintim că, înainte de 1989, la marginea Iclodului existau 2 ferme mari de stat, cu peste 2.000 de bovine).

Cu harta în mînă şi cu registrul agricol în faţă, cei de la Primărie au dezbătut cele mai arzătoare aspecte organizatorice referitoare la păşunatul eferctivelor de animale de pe raza comunei. Peste 50 de crescători de animale au răspuns la apelul administraţiei locale, cei mai mulţi fiind din satul Orman, unde – după ultimele date statistice de la recensămînt – se găsesc cele mai multe bovine şi ovine (nu întîmplător aici se află şi cele mai mari suprafeţe de păşuni, luîndu-le în considerare si cele vecine din satul Livada).

Primarul Emil Pîrţoc a dorit să facă lumină în privinţa păşunilor comunale, avînd în vedere că se apropie cu paşi repezi perioada lucrărilor de curăţare şi fertilizare al acestor suprafeţe, care se înind pe nu mai puţin de 1.000 hectare şi care trebuie reorganizate şi amenajate, conform normelor europene. Viceprimarul Gheorghe Moţ a pledat pentru mobilizarea tuturor gospodarilor care deţin vaci sau oi, susţinînd ca aceştia să iasă pe suprafeţele stabilite şi să înceapă fertilizarea cu gunoi de grajd, iar la începutul lunii martie să declanşeze şi curăţirea hotarului. Edilii comunei au reuşit să poarte discuţii constructive cu cei prezenţi, ajungînd la concluzia că indiferent dacă este vorba de o păşune privată sau una de stat, aceasta trebuie întreţinută, curăţată şi fertilizată. Întîlnirea de la sediul Primăriei a fost binevenită şi fiindcă oamenii au avut ocazia să-şi spună şi părerile cu privire la păşunatul animalelor şi la amenajarea fîntînilor.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.