Ecouri la o vizită memorabilă

Cotidianul german Braunschweiger Zeitung reia, în ediţia sa de luni, 30 ianuarie, informaţii legate de recenta vizită la Braunschweig – la invitaţia Universităţii Tehnice din oraş şi a GROVE-MOLDOVAN Art-Foundation Braunschweig – a Ambasadorului român la Berlin, E.S. Emil Hurezeanu. Mai exact, ziarul amintit precizează că, după vizita la UT, ambasadorul nu a scăpat ocazia de a vizita şi Galeria de artă contemporană ROM-ART din Braunschweig, patronată de galeristul Hans-Joachim Grove, ocazie cu care s-a informat în legătură cu programele expoziţionale dezvoltate de aceasta. Mai mult, aici a avut loc, săptămâna trecută, şi un Târg Internaţional de Artă, în cadrul căruia au fost expuse lucrări ale unor renumiţi artişti clujeni, sibieni şi bucureşteni, între care Nicolae Maniu, Alma Ştefănescu, Corneliu Brudaşcu, Ovidiu Avram, Ioachim Nica, Gyorgy Simon ş.a. Sunt artişti pe care ambasadorul nostru îi cunoaşte îndeaproape, bucuria reîntâlnirii cu aceştia pe simezele ROM-ART Galerie fiind cu atât mai mare. În imaginea noastră – Ambasadorul Hurezeanu, alături de cei doi Grove, la intrarea în Galeria din Casa Albastră (cum mai este numită Galeria ROM-ART).

Michaela BOCU

m.bocu@ziarulfaclia.ro

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.