Echipamente IT pentru școlile din mediul rural

Sute de copii din Transilvania au avut bucuria de a găsi, în prima zi de școală, în clasele lor, echipamente IT noi, donate de Asociația  JCI (Junior Chamber International) Cluj.

În vacanța de vară, voluntarii asociației au strâns donații pentru mai multe școli din județul Cluj, dar nu numai, astfel că luna septembrie a venit cu o mulțime de surprize pentru cei mici.

Al doilea hub tech gândit de JCI Cluj a fost inaugurat în comuna clujeană Chiuiești. Laboratorul de acolo a fost dotat cu 18 PC-uri echipate complet, dar și cu ochelari de realitate virtuală. De asemeni, în sală a fost amenajat un colț dedicat lecturii.

La Bonțida a fost inaugurat un hub la centrul tip after school din localitate. Acesta a fost dotat cu 10 PC-uri complet echipate și ochelari de realitate virtuală, iar copiii de aici au primit și o mulțime de rechizite școlare.

Voluntarii JCI Cluj au dus echipamente IT (PC-uri și laptop-uri) și la școlile din Mărișel, Măguri-Răcătău și Iara, dar și din Roșia Montană, unde multe dintre echipamentele școlii au fost compromise de inundațiile din această vară.

Conform reprezentanților asociației, pentru toate aceste investiții au fost folosite fondurile strânse în cadrul târgului de haine desfășurat de JCI Cluj în această vară, respectiv resurse provenite din donații ale comunității și de la firme din Cluj.

Campania de colectare de device-uri (PC-uri, laptop-uri, tablete) și strângerea de fonduri continuă, pentru a putea ajunge și în alte unități de învățământ. De asemeni, asociația intenționează organizarea de workshop-uri tematice pentru copii.

Acțiunile sunt parte a proiectului Tech It Out, în cadrul căruia în ultimul an s-a reușit distribuirea a peste 100 de echipamente IT unor elevi din comunități defavorizate și inaugurarea unui prim hub IT în comuna Băișoara.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut