E albă sau neagră?

RADU VIDA
Nu e bine. Ba e chiar contraproductiv: să măsori aceeaşi zamă cu două unităţi de măsură. Şi să spui că n-ai văzut, n-ai ştiut, nu-i adevărat… E rău şi pentru relaţiile interumane şi pentru parteneriatele dintre corporaţii. Lucrurile, însă, se complică şi mai mult cînd această ambiguitate se manifestă în relaţiile dintre state. Scade credibilitatea, se deteriorează încrederea şi, în final, refacerea bunelor intenţii are mult şi îndelungat de suferit.
Lumea economică a fost zguduită de nerecunoaşterea de către Uniunea Europeană a statutului economiei de piaţă pentru China. Mare lucru, veţi zice! Mare. Pentru că, de multă vreme China insistă pentru această recunoaştere. Ba chiar a făcut eforturi intense pentru a îndeplini criteriile…. europene şi americane ale economiei de piaţă. Ucraina este economie de piaţă! China nu! Visul s-a spulberat la o şedinţă a UE, cînd lobby-ul companiilor din diferite domenii de activitate a avut cîştig de cauză. Şi a ieşit un fel de… două feluri, în care s-a făcut comparaţia (jenantă, să recunoaştem) cu acordarea premiilor Eurovision Ucrainei. Criteriile politice n-ar avea ce căuta în aprecierea actului artistic. Dar… ştiţi ce mare păcăleală a devenit Premiul Nobel pentru Pace, premiile Oscar pentru filmele străine…
Revenim:
Economia de piaţă există sau nu există.
Trebuie respectate o serie de criterii, iar virtuţile acestui sistem recunosc fundamentul comerţului sprijinit pe proprietatea privată, suveranitatea consumatorului, asigurarea propriilor stimuli ai concurenţei sociale. În cazul de faţă, China a îndeplinit toate criteriile economice. Iar politicul, cum se vede şi din sumara înşiruire de mai sus, nu are ce căuta în relaţiile comerciale şi promovarea produselor. După metoda, infantilă e drept, a începerii propoziţiei cu: da, dar… tăietorii de frunze la cîinii comunităţi europene au găsit şi explicaţii. Nu vreau să credeţi că mă erijez în avocatul chinezilor. Are cine s-o facă şi cu unelte mult mai eficiente decît cele pe care le are la îndemînă un editorialist. Aici însă e vorba despre principii. Şi nu prea merge cu: păi, să vedeţi…! Iar această balansare între a fi şi a nu fi s-a tradus prin posibilitatea ca, odată recunoscut, statutul de economie de piaţă, China să provoace dezordine economică în Evropa. De ce? Pentru că, cică, statele nu au dreptul să se amestece în liberul mers al economiei. Să pună umărul adică… Nu că aş avea loc să înşir nenumăratele amestecuri ale statelor capitaliste dezvoltate în promovarea economiei şi comerţului propriu. Amintesc doar pomparea unor sume uriaşe în băncile ticăloase, care au declanşat criza economică mondială, susţinerea discretă a industriei de armament, precum şi întortocheatele slalomuri pentru a susţine financiar ba sectoare vitale ale agriculturii, ba pe cele ale turismului, ba…
Pe de altă parte, trebuie recunoscut că e nevoie de un tot mai accentuat protecţionism al economiilor. Economia funcţională de piaţă nu înseamnă că cel care a dat de o tehnologie avansată poate să sugrume pe cel care n-a făcut-o. Primul să se îmbujoreze de bogat ce e, iar cel din urmă să sucombe.
China şi UE au schimburi comerciale de 1 miliard de euro. Pe zi! Iar acceptarea Chinei în acest generic, aparent inofensiv, ar însemna o concurenţă greu de suportat. S-a şi spus la şedinţa UE de respingere că s-ar putea recunoaşte statutul, cu condiţia să fie ca…. înainte. În procesul investiţiilor şi antidumping să nu se abandoneze procedurile „non-standard”. Să nu se schimbe nimic, decît prin părţile esenţiale… neschimbate. Offf!
Unde eşti, tu, Coane Iancu?