Durere nemărginită în satul de suflet a lui Mihai Leu. Campionul a plecat, dar rămâne „fiul demn” al localității de la Poalele Vlădesei

Șoc și durere printre sătenii din localitatea clujeană în care își avea originea marele campion Mihai Leu. Fostul mare boxer Mihai Leu a încetat din viaţă, marţi seara, la vârsta de 57 de ani. Mihai Leu era internat în stare gravă la secţia Terapie Intensivă a Institutului Clinic Fundeni din Capitală de mai bine de o săptămână.

Mihai Leu s-a născut la 13 februarie 1968, la Hunedoara. Rădăcinile lui sunt în satul clujean Bociu, comuna Mărgău. Mihai Leu a avut bunci în această localitate iar comuna Mărgău se mândrea cu faptul că marele sportiv avea o legătură atât de profundă cu zona de la poalele Munților Vlădeasa.

De altfel, vestea a căzut ca un trăsnet peste locuitorii comunei. Legătura sportivului cu această localitate a fost prin bunicul său Stănică Leu, care s-a născut la Bociu, a crescut aici iar apoi s-a stabilit la Hunedoara.

Primarul din Mărgău, Sorin Suciu spune că Mihai Leu a purtat întotdeauna cu mândrie originea sa și a fost un adevărat ambasador al locului în întreaga lume.

„În memoria lui Mihai Leu – fiu al satului Bociu. Cu adâncă tristețe, Primăria Comunei Mărgău anunță trecerea în neființă a unuia dintre cei mai de seamă fii ai satului Bociu – Mihai Leu, personalitate marcantă a sportului românesc și om de aleasă omenie.

Cu rădăcini în satul Bociu, Mihai Leu a purtat întotdeauna cu mândrie originea sa și a fost un adevărat ambasador al locului în întreaga lume. Campion mondial la box profesionist și campion național în raliuri, cariera sa remarcabilă a fost încununată nu doar de titluri, ci și de respectul profund al unei națiuni întregi.

Pentru comunitatea noastră, Mihai Leu a fost mai mult decât un sportiv de excepție – a fost un exemplu de muncă, demnitate și devotament. A păstrat mereu legătura cu locul natal, iar numele satului Bociu a fost rostit de el cu dragoste și mândrie oriunde l-au purtat pașii.

În aceste momente de mare durere, Primăria Comunei Mărgău, alături de întreaga comunitate a satului Bociu, transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Mihai Leu va rămâne pentru totdeauna în memoria noastră, ca un fiu demn al satului Bociu”, a transmis primarul comunei Mărgău, Sorin Suciu.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.