După 18 ani… UN MAJORAT CÎT ŞAPTE VIEŢI

Într-adevăr, cît şapte vieţi şi mai mult decît atît: 18 ani de medicină practicată la nivel de performanţă de prietenul nostru, clujeanul Dr. George V. FREUNDLICH, la Matheson Bingham Memorial Hospital (Canada), al cărui director medical este. Demn reprezentant al Şcolii Medicale Clujene, laureat cu premii, medalii şi distincţii canadiene de cea mai mare importanţă, iubit şi admirat de pacienţi, de colegi şi de întreaga comunitate din Matheson şi Timmins (unde domiciliază), Dr. Freundlich a fost sărbătorit la împlinirea celor 18 ani de cînd, cu onoare şi un devotament fără margini, alină suferinţa şi luptă pentru viaţa concetăţenilor patriei sale de adopţie. Nu se putea ca noi, prietenii săi clujeni, să nu participăm la sărbătoare, prin intermediul dialogurilor pe care le-am avut cu dr. Freundlich însuşi, cu participanţi direcţi la evenimentul de gală şi graţie posibilităţilor oferite de comunicaţia electronică.

Înaintea banchetului propriu-zis, dr. Freundlich a organizat un aşa-numit „Open House” la cabinetele în care lucrează zi de zi şi care sînt foarte deosebite, evenimentul fiind destinat doar celor care nu-i sînt pacienţi sau care n-au mai trecut pragul acestora. Au venit colegi de la alte spitale, invitaţi din Canada şi din SUA, cunoscuţi, care nu numai că s-au delectat cu gustări delicioase, ci au putut vedea cîteva colaje cu cele mai reuşite fotografii din activitatea dr. Freundlich la Cercul Polar, dar şi fotografii din călătoria sa în Antarctica, alte panouri cuprinzînd articole despre sărbătorit apărute în presă şi scrisori către editor, toate grupate sub titlul „Proud of our Clinic”. Vizitatorii s-au amuzat copios la vederea craterului Freundlich de pe Lună, cu comentariul unui coleg de la orchestra simfonică: „O.K. George, where have you NOT been !?”

Între cei 150 – 200 de invitaţi la un week-end de vis, petrecut la Matheson, s-au aflat personaje importante: dr. Doru Liciu – Consulul general al României în Canada, împreună cu soţia şi cei doi copii; Prof. univ. dr. Sandu Bologa şi soţia, dna Grette; primarii din Matheson şi Timmins – domnii Mike Milinkovich şi Tom Laughren, cu familiile; David Scott (preşedinte „Timmins Symphony Orchestra”), Brian Jones (Music director – „The Timmins All-Star Big Band”), Hon Gilles M.P.P; reprezentanţi ai Bingham Memorial Hospital Matheson. Deşi aflată în SUA (la Ann Arbour, Michigan), dna Katherine Carleton – Director Executiv la Orchestras Canada, care reprezintă toate cele 200 de orchestre simfonice (de adulţi şi de tineret) din Canada – un fel de „Dumnezeu” în viaţa culturală a Canadei, a schimbat trei avioane pentru a putea ajunge la banchetul aniversar.

Într-un dialog „transoceanic”, sărbătoritul a ţinut să precizeze, pentru cititorii FĂCLIEI de Cluj: „Sala festivă a fost decorată extraordinar, masa a fost fabuloasă, iar discursurile – excepţionale. Pe durata întregului banchet s-a cîntat muzică clasică, în interpretarea Orchestrei de cameră a „Timmins Symphony Orchestra” sub conducerea dirijorului Matthew Jones. Cei care au decorat sala au expus colaje cu activitatea mea de medic, cea de la orchestra simfonică şi de la jazz, activitatea ca medic pe vase de croazieră şi multe poze din celebra VITRINĂ CU PRIETENI (în care figurează cîntăreţi celebri precum Oscar Peterson, Oliver Jones, Shania Twain, Nana Mouskouri, Miss Uruguay, celebrităţi din lumea sportului, fostul prim-ministru Paul Martin, Preşedintele Islandei Olafur Ragnar Grimson ş.a.). Au fost şi numeroase steaguri ale României, aşezate pe mese, aranjamente florale superbe; pe toate mesele se aflau sticle cu vin roşu şi alb, toate avînd etichete cu poza mea şi cu textul < Dr. George’s Appreciation Dinner >. În ceea ce o priveşte pe dna Katherine Carleton, adică şefa mea de la „Board of Directors Orchestras Canada, am rămas <mut> la gestul dînsei. A făcut un efort fantastic pentru a ajunge. Ea a spus că eu merit orice efort şi că nu i-a fost prea greu! Din ţinuta <casual> pe timpul călătoriei s-a schimbat în <high class> chiar în vestiarul secretarelor mele de la clinică. Faţă de invitaţii pe care i-aţi amintit deja, trebuie să spun că au fost de faţă şi membrii micii comunităţi româneşti din Timmins şi Kirkland Lake, steaguri româneşti au fost peste tot ! Speech-urile au fost atît de emoţionante încît aproape că am plîns… Au vorbit foarte frumos despre mine. The < Key Note > speaker a fost Prof. dr. Bologa, iar momentul cel mai emoţionant a fost cînd, după discurs, l-am îmbrăţişat (elevul meritous şi dascălul excepţional, mentorul meu), iar toată lumea s-a ridicat şi a aplaudat frenetic. De altfel, au mai avut discursuri extraordinare Katherine Carleton, cei doi primari din Matheson şi Timmins, Davis Scott, Brian Jones (din partea formaţiei de jazz), fireşte dl Consul general dr. Liciu. În speech-ul meu am subliniat, din nou, originea mea românească şi educaţia excepţională pe care am primit-o în România ! Toţi au fost impresionaţi de această seară de neuitat”.

***

„Sărbătorirea a fost fantastică, excelent organizată şi condusă de un maestru de ceremonii de mare clasă, onorată de personalităţi canadiene şi române de primă mărime; s-au intonat Imnurile României şi Canadei, iar drapelul României a fost arborat la loc de cinste alături de cel canadian. Compatriotul nostru, dr. George Freundlich, a fost sărbătorit pe măsura meritelor sale, pentru tot ceea ce a făcut şi face pentru ca medicina românească să se bucure de respect şi de cea mai înaltă preţuire. Am fost mîndri că sîntem români” – ne-a declarat dl Prof. dr. Sandu Bologa.

În aceeaşi notă, impresiile Excelenţei Sale dr. Doru Liciu, Consul general al României în Canada, care a dorit să ne spună: „În mijlocul locuitorilor din Matheson şi din alte localităţi învecinate, altele aflate chiar la sute de kilometri, majoritatea foşti pacienţi, şi al prietenilor veniţi de la mii de kilometri depărtare, din Michigan, SUA, sau Toronto, dr. George Freundlich a fost sărbătorit cu o căldură sufletească autentică, într-o sală de bal admirabil decorată şi în acordurile unui cvartet de la Timmins Symphony Orchestra. Personalitatea şi diversele ipostaze în care acesta a fost cunoscut au fost prezentate, pe rînd, de: Prof. univ.dr. Alexandru Bologa, profesor pensionar al U.M.F. „Iuliu Haţieganu” şi fost director al Institutului Oncologic din Cluj-Napoca; dna Katherine Carleton, director executiv al Asociaţiei Orchestrelor Simfonice din Canada; dl Mike Milinkovich, primarul comunităţii locale Black River – Matheson; dl Tom Laughren, primarul oraşului învecinat, Timmins. Talentat absolvent al Liceului de Muzică din Cluj, unde a studiat vioara, pianul şi trombonul, George Freundlich părea destinat să urmeze Conservatorul. Un accident suferit la mînă l-a constrîns să renunţe la vioară în favoarea trombonului, un instrument mai puţin solicitant. În acelaşi timp, această experienţă i-a trezit pasiunea pentru medicină. Astfel, în pofida neîncrederii apropiaţilor, în ultimul an de liceu s-a decis să dea admitere la Facultatea de Medicină, reuşind să fie admis din prima încercare şi absolvind-o cu rezultate foarte bune. Emigrat în Canada la mijlocul anilor 80, oarecum, iarăşi, în pofida probabilităţilor, dr. George Freundlich a reuşit să obţină recunoaşterea studiilor medicale, practicîndu-şi pe mai departe profesia ca medic pe vase de croazieră sau ca medic itinerant (flying doctor – medic zburător) pentru comunităţile izolate din nordul Canadei. Din anul 1994 asigură serviciile medicale pentru locuitorii din Matheson (Ontario), fiind director medical al Bingham Memorial Hospital. Din acelaşi an este membru al Orchestrei Simfonice din Timmins (cîntă la trombon) şi al formaţiei de jazz „Timmins All-Star Big Band” (saxofon şi pian). În 1997 a devenit membru al Consiliului de Conducere al Orchestrelor Canadiene, fiind director peste orchestrele de tineret din Canada. În 1999 a fost ales „Medicul anului” în Canada (din 56.000 de candidaţi), iar în 2001 a primit titlul de „Cetăţean de onoare” al acestei ţări. În 2009 a primit premiul Colegiului Medicilor al provinciei Ontario, pentru activitate excepţioanlă în serviciul comunităţilor izolate. Pasionat călător pe toate continentele, dr. Freundlich este şi un filantrop, susţinînd material tineri talentaţi din Canada şi România. Perfect integrat în ţara de adopţie, dr. George Freundlich a rămas îndrăgostit de Clujul natal şi este animat în continuare de cele mai autentice sentimente româneşti, fiind şi un susţinător consecvent al memoriei unor personalităţi de excepţie ale sportului şi jurnalismului sportiv românesc, precum Paneth Farkas sau Ioan Chirilă. Oriunde va fi şi orice va face pe viitor dr. George Freundlich, citîndu-l pe unul din mentorii săi, Prof. univ.dr. Alexandru Bologa, prezent la sărbătorire, noi îi urăm, încă o dată, < dragă George, să rămîi tînăr !>”.

***

În ziare precum „The Daily Press” din Timmins, „The Enterprise” (Matheson), „The Northern News din Kirkland Lake şi „The Sudbury Star” din Sudbury (oraş în care se află şi Facultatea de Medicină „Laurentian”, considerat un fel de capitală neoficială a Northern Ontario) au apărut, în preajma evenimentului sărbătoresc, zeci de articole, interviuri cu „eroul” zilei, scrisori din partea cititorilor adresate editorului – în toate fiind elogiat MEDICUL, OMUL, MUZICIANUL Dr. George Freundlich, românul-canadian care nu-şi uită rădăcinile clujene şi care reafirmă, de cîte ori are ocazia, că formarea şi devenirea, clădite temeinic, le datorează Şcolii Medicale şi Muzicale Clujene, acelui Cluj al amintirilor pentru viitor. Altfel spus, profesie şi pasiune cît pentru şapte vieţi.

A consemnat
Michaela BOCU

m.bocu@ziarulfaclia.ro

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.