Dublu standard la Consiliul Local. Consilierul Mătușan se laudă pe internet cu un proiect pentru Republica Moldova, deși l-a contestat în ședință

Un episod de o telpizie fără margini s-a petrecut în aceste zile în politica locală din Cluj-Napoca. Consilierul local PSD Vladimir Mătușan a contestat în ședința deliberativului local de luni oportunitatea finanțării de către municipalitatea clujeană a unui proiect de amenajare a unui lac din parcul „Micul Cluj” din orașul Ungheni de peste Prut. La câteva ore după ședință, consilierul a postat un text pe o rețea de socializare în care evidenția importanța hotărârilor adoptate în cadrul ședinței, dând ca exemplu și hotărârea ce viza sprijinul financiar pentru orașul basarabean Ungheni.

Făclia de Cluj a urmărit ședința deliberativului local de luni pentru a vedea abordarea aleșilor locali față de proiectele supuse aprobării. Pe ordinea de zi s-au aflat două proiecte ce vizau acordarea de sprijin financiar pentru două localități din Republica Moldova cu care municipiul Cluj-Napoca are acorduri de colaborare. Înțelegerea de cooperare cu orașul Ungheni a fost încheiată în 2016, iar de atunci municipiul Cluj-Napoca s-a implicat în susținerea mai multor proiecte, atât prin acordarea de fonduri, dar și prin consultanță. Cu Ialoveni, municipiul Cluj-Napoca a încheiat acord de colaborare anul trecut. Cele două orașe au solicitat acum fonduri pentru realizarea a două obiective importante. Proiectul de la Ungheni vizează amenajarea falezei și a digului de pe Lacul Delia din zona parcului „Micul Cluj”, iar la Ialoveni investiția constă în reabilitarea Casei de Cultură. Cum Făclia a scris despre aceste demersuri înainte de ședința de consiliu, nu am mai reluat subiectul. În timpul dezbaterilor pe marginea acestor proiecte ne-au atras atenția intervențiile aleșilor PSD, prin care s-a pus la îndoială oportunitatea proiectului de la Ungheni.

În sala de ședințe, Vladimir Mătușan a susținut deschis că o faleză sau amenajarea unui lac nu reprezintă o investiție utilă pentru comunitatea din Ungheni și că banii clujenilor ar fi trebuit direcționați strict către proiecte sociale sau de învățământ.

„Nu cred că dacă întrebăm un locuitor al municipiului Cluj-Napoca consideră că amenajarea unei faleze este un proiect social urgent sau necesar pentru comunitatea din Ungheni. Probabil că ei ar fi avut nevoie de o altă finanțare sau alt ajutor (…). Nu este condamnabil să fie ghidați în așa fel încât să putem justifica de ce alocăm aceste sume (…) pentru învățământ sau componenta socială”, declara Mătușan.

Primarul Emil Boc și viceprimarul Dan Tarcea le-au explicat opozanților că investițiile de infrastructură din Ungheni (precum parcul „Micul Cluj” sau creșa finanțată anterior) cresc calitatea vieții și că Clujul doar cofinanțează proiectele gata pregătite de frații peste Prut.

Nu am acordat importanță reacției reprezentanților PSD, punând gestul lor pe seama faptului că nu au reușit să se documenteze suficient în legătură cu relațiile pe care municipiul Cluj-Napoca le are cu cele două orașe de peste Prut. Nu am putut însă trece cu vederea când am văzut că, la câteva ore după terminarea ședinței, Vladimir Mătușan a postat pe internet un mesaj în care se arăta mândru de faptul că a votat proiectele pentru alocarea sumelor de 100.000€ pentru reabilitarea Casei de Cultură din Ialoveni și suma de 593.000 lei pentru amenajarea unui lac în vederea facilitării accesului cetățenilor în municipiul Ungheni, din Republica Moldova.

Mai mult, în mesaj a subliniat că trebuie să aibă prioritate investiții precum dezvoltarea infrastructurii, deși în ședința de consiliu a susținut că peste Prut trebuie susținute proiectele sociale și de învățământ. Distanța dintre discursul din Consiliul Local și cel destinat publicului de pe rețelele de socializare s-a dovedit însă uriașă.

Mai mult, consilierul PSD s-a contrazis flagrant în propriile argumente. Dacă în ședință insista că banii trebuiau orientați către domeniul social și educație, în postare a inclus brusc și infrastructura printre priorități – exact tipul de proiect pe care îl contestase cu câteva ore înainte!

„Am adoptat mai multe hotărâri importante. Printre acestea s-a numărat și aprobarea alocării (…) sumei de 593.000 lei pentru amenajarea unui lac în vederea facilitării accesului cetățenilor în municipiul Ungheni (…). Consider însă că, pe viitor, ar fi de dorit ca sprijinul acordat de municipiul nostru să se concentreze cu prioritate pe proiecte cu impact pe termen lung – în special în domeniile educației, culturii și dezvoltării infrastructurii”, a scris Mătușan pe pagina sa.

Schimbarea de atitudine nu se înscrie nicidecum într-o strategie de imagine. E pură fățărnicie.

Ca documentare pentru aleșii locali care nu știu despre cooperarea dintre municipiul Cluj-Napoca și comunitățile românești de peste Prut, prezentăm o serie de date de referință.

Cluj-Napoca și Ialoveni

Municipiul Cluj-Napoca și Raionul Ialoveni, Republica Moldova, au semnat anul trecut un acord de cooperare în cadrul unei ceremonii desfășurate la Bruxelles. Gestul simbolic a dorit să sublinieze angajamentul ambelor comunități față de valorile europene și viitorul comun al României și Moldovei în Uniunea Europeană.

„Prin acest gest simbolic am dorit să subliniem, încă o dată, faptul că orașele noastre sunt profund ancorate în opțiunea europeană, în viitorul comun al țărilor noastre în Uniunea Europeană”, a precizat Emil Boc.

Acordul de înfrățire între Cluj-Napoca și Raionul Ialoveni reprezintă un pas important în consolidarea legăturilor economice, culturale și administrative dintre cele două comunități și subliniază sprijinul continuu al României pentru parcursul european al Republicii Moldova.

Acest acord constituie un cadru important pentru consolidarea legăturilor bilaterale, bazate pe o istorie și cultură comune. Raionul Ialoveni, al treilea ca populație din Republica Moldova, cu o suprafață de aproape 784 km², este cunoscut pentru viticultură și cramele sale, precum Mileștii Mici, cea mai mare colecție de vinuri din lume. Orașul Ialoveni, reședința raionului, se află la doar 10 km de Chișinău. Acest parteneriat strategic ar putea contribui semnificativ la dezvoltarea raionului Ialoveni, prin valorificarea expertizei și resurselor din Cluj-Napoca.

În raionul Ialoveni funcționează 12 fabrici de vin. Cea mai mare fabrică este combinatul „Mileștii Mici”, care include un oraș vinicol subteran cu o lungime totală de 200 km și a fost inclusă în Cartea Recordurilor Guinness. S.A. „Vinăria-Bardar” este specializată în producerea divinurilor (coniacurilor), iar fabrica de profil „Vinuri-Ialoveni” în vinurile de tip „heres”.

În interiorul cramei se păstrează peste 2 milioane de sticle de vin, majoritatea produse din recoltele de elită ale podgoriilor moldovenești. Colecția este una dintre cele mai valoroase din lume, incluzând atât vinuri seculare de colecție, cât și sortimente premiate internațional, recunoscute pentru complexitatea gustului și autenticitatea procesului de vinificare.

Un aspect spectaculos al cramei este faptul că, datorită dimensiunilor sale uriașe, vizitatorii pot explora galeriile cu mașina personală sau cu vehicule speciale puse la dispoziție de organizatori. Traseele sunt bine delimitate, iar pe parcursul călătoriei, oaspeții pot participa la degustări, pot afla povestea vinurilor moldovenești, pot vizita săli de învechire și chiar participa la evenimente culturale organizate în săli special amenajate, cu boltă de piatră și ecou de catedrală.

Un deceniu de colaborare cu Ungheni

Un alt oraș din Republica Moldova cu care municipiul Cluj-Napoca are o colaborare strânsă este Ungheni. În contextul acestei colaborări, începând cu anul 2016, municipiul Cluj-Napoca a contribuit la reabilitarea Parcului Central din orașul Ungheni, prin finanțarea unor subproiecte cu sume echivalente a 100.000 de euro pentru fiecare etapă a proiectului. Au fost astfel finanțate subproiectele „Orășelul copiilor”, „Teatru de vară și împrejmuiri”, „Construcția unui complex sportiv în Parcul Central din Ungheni”, „Construcția unui Skate Park în Parcul Central din Municipiul Ungheni”, parte a proiectului Reabilitarea Parcului Central, etapa V. În semn de gratitudine și ca simbol al relației de înfrățire dintre cele două orașe, Parcul Central din Ungheni, Republica Moldova, a fost redenumit „Micul Cluj”.

În anul 2022, în contextul crizei războiului din Ucraina, municipiul Cluj-Napoca a trimis în orașul Ungheni ajutor umanitar constând în produse alimentare, medicale și de igienă, pentru ajutorarea refugiaților ucraineni. Finanțarea acestor ajutoare s-a realizat din fondul de rezervă bugetară, aflat la dispoziția Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca, în limita sumei de 125.000 lei.

Primăria Cluj-Napoca a decis să susțină în continuare proiecte care să contribuie la creșterea calității vieții la Ungheni.

O mână întinsă și spre Cahul

Acordul de Cooperare între Municipiul Cluj-Napoca și municipiul Cahul a fost semnat în data de 31 mai 2024.

Municipiul Cahul, cu o populație de cca. 40.000 de locuitori este situat la o distanță de cca. 5 km de punctul vamal de trecere Cahul – Oancea. Municipiul este caracterizat de o bogată diversitate culturală, obținând titlul de „Cahul – Capitala Culturală Creativă a Republicii Moldova” în cadrul „Programului EU4Culture”. În plus, municipiul a câștigat și concursul „Capitala Tineretului 2024”, recunoscând astfel implicarea și vitalitatea comunității tinere a orașului Cahul. De asemenea, Municipiul Cahul este primul oraș din țară care a fost acceptat ca membru al „UNESCO Global Network of Learning Cities” în 2020. Această distincție subliniază angajamentul față de educație și dezvoltarea continuă, consolidând Municipiul Cahul ca un centru al învățării și cunoașterii în cadrul comunității internaționale. Orașul Cahul prezintă un punct de atracție pentru turiști prin resursele naturale pe care le deține – apele minerale curative și nămolurile balneare. Stațiunea balneară „Nufărul Alb” reprezintă un adevărat simbol al orașului, precum și Festivalul Internațional de Folclor „Nufărul Alb”.

Cooperarea între cele două orașe se dorește a fi o oportunitate de a crea cadrul necesar aprofundării relațiilor între cele două comunități în domenii precum managementul orașului, sistemul de infrastructură al orașului, transportul urban, utilitate și servicii sociale, protecția mediului, economie, educație, tineret, cultură și turism, precum și punerea în aplicare a tehnologiilor de informație modernă și descoperiri științifice.

Cosmin PURIȘ

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.