Drumuri prin istorie

IMG_1909 Un grup de elevi de la Şcoala Gimnazială “Ştefan Micle”, din Feleacu, a realizat, recent, un schimb de experienţă deosebit de interesant la Şelimbăr, fiind primiţi cu multă căldură de colegii lor de la Şcoala Gimnazială “Mihai Viteazu” din localitate. Vizita s-a desfăşurat ca urmare a unui parteneriat instituţional, semnat între cele două unităţi de învăţămînt. Iniţiatoarele proiectului educaţional sînt cîteva profesoare tinere, pasionate de meseria de dascăl. Este vorba de prof. Elena Boştenaru şi Emanuela Baltă, din partea şcolii clujene, şi Natalia Farcaşiu, de la şcoala din Şelimbăr, sprijinită, în toate demersurile, de o extraordinară şi experimentată directIMG_1928oare, prof. Liana Kovesi Mîndraş. Copiii sibieni i-au întîmpinat pe oaspeţii lor cu sentimentul că ar fi prieteni de-o viaţă, deşi era prima oară cînd se întîlneau. Ei au pregătit şi un dar de suflet, oferit cu multă emoţie vizitatorilor: un montaj literar complex, agrementat de un recital de poezie eminesciană. În aceste vremuri, în care lectura devine tot mai puţin interesantă pentru tinerele generaţii de elevi, versurile memorate şi recitate de ei, sub “bagheta” d-rei Farcaşiu, au căpătat o şi mai mare importanţă spirituală. Discuţiile care au urmat au dovedit că poetul nepereche, dar şi alţi scriitori importanţi nu le sînt străini copiilor, că tezaurul cultural nu li se pare desuet sau perimat.

Aflîndu-se într-o localitate cu rezonanţă istorică, elevii au vizitat monumentul închinat oştenilor lui Mihai Viteazul, dar şi celor căzuţi în Primul Război Mondial. A fost o bună ocazie ca prof. Kovesi Mîndraş, directoarea şcolii gazdă, şi prof. de istorie de la Feleacu, Linda Marina, să marcheze faptele memorabile petrecute pe acele locuri.

Sedimentarea prieteniilor legate, în incinta şcolii, a continuat în periplul celor două grupuri prin centrul vechi al Sibiului, vizitîndu-se Muzeul de Ştiinţe Naturale, Turnul Olarilor, Turnul Sfatului, Podul Mincinoşilor şi altele. O adevărată revelaţie a constituit-o, pentru toţi cei prezenţi, copii sau adulţi, Muzeul “Franz Binder”, inaugurat în 1993, prea puţin cunoscut de turişti, un muzeu “de etnografie universală”, cu exponate foarte interesante, în special din Africa Centrală, dar şi Egipt, Sudan şi altele.

Ziua s-a încheiat cu vizita la Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale “Astra”, din Dumbrava sibiană, binecunoscut complex muzeal, care le-a inoculat copiilor un puternic sentiment de mîndrie şi respect pentru valorile perene ale poporului român. Pentru elevii celor două şcoli, ziua, în ansamblul ei, a constituit o lecţie de istorie altfel, dar şi de prietenie.

Doina RAD

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.