Drapel secuiesc, arborat pe un catarg în centrul oraşului Baraolt

Un drapel secuiesc de mari dimensiuni a fost înălţat marţi după-amiază pe un catarg din centrul oraşului Baraolt.

Iniţiativa a aparţinut Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT), care a obţinut autorizaţie de la Primărie pentru a amplasa catargul cu steagul secuiesc în scuarul din faţa Bisericii reformate din localitate. Primarul oraşului Steagul-secuiescBaraolt, Lazar Kiss Barna, a declarat pentru AGERPRES că PPMT a solicitat autorizaţie pentru o perioadă de şase luni, dar există posibilitatea de a fi prelungită.

La ceremonia de arborare a steagului, care are aproximativ 3 metri lungime şi 2 lăţime, au participat circa 300 de persoane, printre care şi membri ai celorlalte partide maghiare, UDMR şi PCM.

Lîngă catarg, organizatorii au amplasat două pancarte de culoare neagră, una în limba maghiară şi una în limba română, pe care era scris un fragment din Rezoluţia Adunării Naţionale de la Alba Iulia din decembrie 1918, referitor la “deplina libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare”.

Toţi cei care au vorbit mulţimii au făcut apel la respectarea drepturilor şi simbolurilor comunităţii maghiare şi au reafirmat susţinerea pentru obţinerea autonomiei “Ţinutului secuiesc”. De asemenea, au făcut un apel către membrii acesteia să participe la adunarea pentru autonomie programată pe data de 10 martie a.c. la Tîrgu Mureş. Festivitatea, care a durat aproape o oră, a început prin intonarea imnului secuiesc şi s-a încheiat cu intonarea imnului Ungariei.

Un drapel secuiesc de dimensiuni mari a fost arborat recent şi în centrul municipiului Miercurea Ciuc, tot la iniţiativa reprezentanţilor Partidului Popular Maghiar din Transilvania.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.