Dovada că Fidel este în viaţă

La Razon

Fidel Castro a ieşit din letargie, arătînd lumii că este în viaţă şi pentru a dezminţi zvonurile persistente privind starea sa gravă de sănătate. Cel puţin asta se deduce din seria de fotografii publicate de mediile oficiale, în care El Comandante apare în cămaşă cadrilată şi pălărie de pai în ceea ce pare a fi o grădină.

În cele nouă poze publicate de portalul oficial Cubadebate (cubadebate.cu), Castro, retras de la putere din 2006 din motive de sănătate, pare destul de sănătos, deşi se sprijină într-un baston, conversează cu interlocutorii lui, sau citeşte o ediţie a ziarului Granma. Castro a dezminţit şi în scris zvonurile privind starea sa de sănătate, calificîndu-le drept minciuni sfruntate. El a criticat aspru mijloacele de comunicare şi pe “medicul venezuelean” José Rafael Marquina, fără să-l menţioneze pentru a difuzat asemenea inepţii.

Marquina declarase presei că Fidel Castro ar fi suferit “o embolie masivă în artera cerebrală stîngă”. Fidel Castro a expus de asemenea, clar, de ce nu a mai publicat din data de 19 iunie articole în presa locală, spunînd că nu vrea să ocupe cu reflecţiile sale paginile presei, care trebuie să se consacre treburilor importante ale ţării. Castro a reapărut în public în compania omului politic venezuelean Elías Jaua, la Hotel Nacional, din Havana unde au fost făcute fotografii inclusiv cu angajaţii hotelului.

De cînd s-a îmbolnăvit grav în iulie 2006 şi i-a cedat puterea fratelui său Raúl Castro, liderul cubanez s-a dedicat articolelor – scriind circa 400 de atunci, cărţii sale autobiografice, dedicate anilor de luptă în Sierra Maestra, şi primirii a diferite personalităţi internaţionale la reşedinţa lui din Havana. Fostul lider a profitat de actualul articol şi pentru a aminti de “Criza rachetelor”, de la care se împlinesc 50 de ani, asigurînd că ţara sa nu a avut nicio legătură cu arma nucleară, iar comportamentul Cubei a fost deosebit de etic.

Surse ale disidenţei cubaneze, asigură că este vorba de “o apariţie regizată” a unui lider octogenar, senil şi care nu mai poate pronunţa decît cuvinte dezlînate, iar pentru aceasta a fost folosit subtil Elias Jua, fostul delfin al lui Castro în Venezuela şi care acum conduce grupurile comuniste cele mai radicale, regrupate în Frente Francisco de Miranda, de inspiraţie revoluţionară cubaneză.

Aceleaşi surse asigură că asistenta Delia, care îl însoţeşte 24 de ore din 24 în casa lui transformată în spital, este cea care a scris presupusa scrisoare a lui Fidel adresată medicilor, prima care a apărut pentru a face să înceteze zvonurile. Pe de altă parte, însuşi Raul Castro vrea să se folosească de imaginea fratelui său pentru a-şi asigura leadershipul la vîrful armatei. Acum că Fidel a devenit un simbol fără voce, Raul poate guverna liniştit.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.