Douăzeci de localităţi clujene vor fi alimentate cu apă printr-o investiţie majoră

Un număr 20 de localităţi clujene vor beneficia de apă de calitate prin extinderea reţelei de alimentare, printr-o investiţie în valoare de aproape 42 de milioane de lei, din fonduri europene.

„Vineri, 20 august 2021, a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor de extindere a alimentării cu apă în nu mai puţin de 20 de localităţi aparţinătoare comunelor Aşchileu, Bonţida, Chinteni, Cojocna, Ceanu Mare, Iclod şi Vultureni. Investiţia, în valoare totală de 41.922.326 lei fără TVA, este finanţată prin intermediul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020”, se arată într-un comunicat trimis, vineri, de Consiliul Judeţean (CJ) Cluj.

Lucrările vizează înfiinţarea de noi reţele de apă sau extinderea reţelelor existente, pe teritoriul localităţilor Aşchileu Mare, Aşchileu Mic, Cristorel, Fodora, Bonţida, Răscruci, Chinteni, Vechea, Feiurdeni, Satu Lung, Cojocna, Iuriu de Câmpie, Strucut, Iclod, Iclozel, Orman, Vultureni, Băbuţiu, Făureni şi Şoimeni.

De asemenea, lucrările vor consta în aducţiuni şi reţele de distribuţie a apei în lungime de aproape 100 de km, 1.800 de branşamente la imobile, construirea a opt rezervoare de înmagazinare a apei şi a trei staţii de pompare.

„Până la mijlocul anului 2023 locuitorii din 20 de sate clujene vor beneficia de apă potabilă de cea mai bună calitate, furnizată în regim continuu. Aceasta este o nouă investiţie finanţată din fonduri europene pe care Consiliul Judeţean, alături de Compania de Apă Someş, o demarează în vederea atingerii ambiţiosului obiectiv asumat, respectiv acela de racordare la reţeaua de apă a întregului judeţ”, declară preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut