Două, trei învățăminte. Vrem medalii defilând cu pantalonii cârpiți

Săptămâna recent încheiată propune din start, mai multe teme, toate la zi, mai toate incitante. Aș fi putut scrie despre atentatul de la Arad, în care și-a pierdut viața omul de afaceri Ioan Crișan. Deocamdată cazul bate pasul pe loc, în ciuda optimismului afișat și al numărului mare de specialiști trimiși la Arad. Înclin să cred că despre Cazul Ioan Crișan vom mai vorbi și vom mai scrie și anii următori, până la clasarea cazului. Aș fi putut scrie și despre Cazul Caracal, îndoilenic ca probe administrate, ca mod de soluționare în instanță. Sunt două cazuri recente, unul în coadă de pește, al doilea în lucru, ambele se vor lăsa cu multe întrebări fără răspuns. Motivul este simplu, sunt prea multe nume importante implicate în cele două cazuri, prea multe instituții cu atribuții specifice, de aici și praful ce se va alege de dosarele în cauză.

O altă temă de interes este Summit-ul G7, găzduit de Marea Britanie, prilej pentru mai marii lumii de pune pe tapet subiecte fierbinți, sensibile la propriu și la figurat. Printre ele sigur s-a discutat despre recuperarea post-C19 și punerea la punct a unui sistem global de sănătate, apoi amenințările Rusiei și Belarusiei la adresa democrației, creșterea influenței Chinei în lume, taxarea globală a multinaționalelor, rezolvarea multilaterală a conflictelor, clima și mediul înconjurător…, invitate fiind India, Coreea de Sud și Australia.

Cu toate acestea, prefer să mă aplec asupra recent începutului European de fotbal, ediția 2020. Două sunt învățămintele care se pot trage și la rece, și la cald. Voi începe cu nefericitul stop cardiac suferit de danezul Christian Eriksen, duminică seara în partida cu Finlanda. Evenimentul în sine ne demonstrează pentru a câta oară deja, cât suntem de fragili în fața sorții, indiferent de statutul social, de averi, de starea generală de sănătate, dacă suntem sau nu antrenați…Nouă românilor ne-a mai demonstrat ceva, ce înseamnă un serviciu de urgență profesionist, gata de intervenție, cu soluții și mai ales cu cadre medicale. Aduc în discuție acest lucru gândindu-mă la cazul jucătorului camerunez Patrick Ekeng, decedat pe teren tot în urma unui stop cardiorespirator, mai 2016, intervenția medicului delegat fiind una total lipsită de profesionalism.

Adevărul este că cele două cazuri lasă loc multor interpretări. Cea apropiată de realitate este cea a transformării sportului de performanță în industrie. Una în care rezistă numai cine poate, cine are resurse umane și materiale, într-un singur cuvânt, cine are bani. De aicci pornește totul, de la bani. Banii sunt și cei care atrag tinerii spre sport, spre cel de înaltă performanță mai ales, caz în care intră în discuție fotbalul, fotbalul american, tenisul de câmp, baschetul, handbalul, rugby-ul, atletismul, boxul…Discipline sportive din care România a ieșit de mult timp, naționalele României având comportări și exprimări sportive demne de țările lumii a 3-a în anii ‘60, ‘70.

Ceea ce s-a întâmplat jucătorului Eriksen este urmarea suprasolicitărilor la care organismul, fie el și profesionist, este supus fizic și psihic. Eriksen a scăpat, fiind pe mâini bune. Este o lecție aspră, din care sunt foarte multe de învățat. Cert este că, prin cele demonstrate de noi (Cazul Colectiv, incendiile din spitale…) e bine că nu suntem la Europenele de fotbal 2020. Știu că afirmația va supăra pe mulți, dar nu are rost să ne ascundem neputința la nesfârșit.

A doua lecție primită ne-au dat-o ploaia și inundarea Arenei Naționale, caz intrat și amendat deja de presa internațională. Imaginile cu jucătorii austrieci în bazinul Arenei Naționale fac înconjurul lumii. Este încă o dovadă a modului superficial în care a fost construită arena, deși costurile au fost foarte, foarte ridicate. Unde s-au dus atâția bani? Las forurile de specialitate să caute răspunsuri, cert este că un asemenea lucru nu trebuie să se întâmple. Nu pe Arena Națională. Și din nou bine că nu ne-am calificat.

Rămân la bani pentru o următoare lecție pe care o vom primi nu peste mult. Este vorba despre Jocurile Olimpice Tokyo 2020, competiție de la care nu trebuie să ne așteptăm la rezultate spectaculoase. În materie de sport, România alocă bugetele cele mai mici, în condițiile în care cerințele sportive sunt cu totul alta de la o ediție la alta. Concret, banii primiți de federațiile sportive române sunt pe terminate în cca 2 luni! Dispar cluburi tradiționale, dispar secții cândva de succes…, tinerii noștri nu mai văd în sport oportunitatea de a deveni cineva în societate. Important este că vrem medalii, chiar și prezentându-ne cu pantalonii cârpiți.

Demostene ȘOFRON