Două pe faţă…

Radu VIDA

Se pune de alte şi alte partide.
Treaba a devenit un fel de concurs în care „andreaua de aur” se atribuie celui care e mai bun la croşetat. Fiecare încearcă să ne convingă că el deţine cel mai bun material, că jerseul lui va fi cu firul cel mai cel, şi pentru vremea rea, şi pentru vară, şi pentru… Da’ cîte nişe ale vieţii noastre sociale, politice, economice ş.a.m.d. nu acoperă vorba… goală a acestor oameni?!

Prima pe această listă a imaginii paşnico-casnice a vieţii noastre este tanti Macovei. Sigur, codiţa de cal o mai ţine pe Monicuţa-cea-Procuroare în rubrica „tineret”. Dar, să fim serioşi, femeia se îndreaptă vertiginos spre acea clipă în care decenţa, legea şi bunul simţ te îndeamnă la şemineu, păpuci de blăniţă, cîine ciuaua şi şerbet la pahar. Tocmai în această perspectivă, cred, femeia se grăbeşte să-şi asigure şi andrelele necesare pentru un pulovăr de iarnă. Şi pentru că semnele sînt clare, iar luciditatea neatinsă, Monica Macovei lasă în urmă toate cadavrele politice care, între noi fie vorba, nu o mai vor, şi croşetează, cînd pe faţă, cînd pe dos, ba fundaţii, ba partide.

A visat frumos. Preşedinte! Şi s-a trezit cu mîna în oliţă, simţind frisonul rece al celor care, cu eforturi, bani şi influenţă, au propulsat-o europarlamentar. Pentru unii, răzbunarea este o armă dulce, ce aduce satisfacţii interioare de nebănuit. Aşa că, doamna de fier curbat a politichiei româneşti a lăsat un ochi în minus pentru o mînecă spartă: M10. Nu mi-ar fi atras atenţia această inovaţie în arta pulovărelor făcute acasă, după ureche, dacă, după explicarea cifrei „10”, ca decalog al celor zece porunci către politicieni, n-ar fi continuat cu iniţiala „M”.

Cică asta înseamnă muncă, merit, modernizare. Cînd, de fapt, „M” este expresia egocentrismului în stare pură şi se traduce cu monograma Monicuţei. Şi Macovei, deopotrivă. Iar M10 urmează să devină partid, cu oameni care au ajutat-o atît de eficient în campania pentru prezidenţiale, încît… noroc cu postul de europarlamentar!

Dar, trăim într-o ţară liberă şi, vorba aia, fiecare dintre noi poate să pună de un… ceva. Iar politicienii cred că se pricep la partide. Sigur, fără să fi învăţat asta nicăieri!

Reprezentant: Mircea Geoană & Vanghelie-Dragostea Mea. Flăcăii ăştia au stat bine-mersi la căldurică. Au făcut şi desfăcut, de la sectoare bucureştene, la preşedinţii republicane. Toate sub oblăduirea şi privirea blîndă a partidului din care făceau parte. Piciorul în fund, primit după ani de ticăloşii, n-a însemnat un pas înainte. Ci, asemenea urii din sufletul fostei ministrese M10M, şi stîngacii Geoană şi Vanghelie s-au gîndit să facă partid. Unul de… stînga!

Dacă am spus un cuvînt despre asemănarea celor două cazuri, trebuie să mă opresc o clipă şi asupra deosebirilor. Dacă MM zice că a plecat din dreapta, nu înseamnă că nu are spre ce a se îndrepta. Dar G & V merg dinspre stînga înspre… stînga. Încercînd, efectiv, să distrugă acest concept. Pentru că racolează. Pe cine? Pe traseiştii din PSD, UNPR, PC şi PLR.

La vremuri noi… ştiţi dumneavoastră. Tot ei! Tineri. Frumoşi. Şi, mai ales, nepătaţi. Imaculaţi. Da’ preşedinţi. Şefi, cum ar veni. Ne întrebăm ce se va alege de ei şi electoratul lor, cînd Monica Macovei îşi va fi epuizat amplul program de introducere a votului prin corespondenţă, lu’ Geoană i se va fi ofilit iubirea, iar Vanghelie va fi rupt rotula şi le va fi dat tuturor foştilor colegi cîte două beţe pe spinare. Va veni pensionarea adevărată, cu refrenul: ce de oase am mai ros, două pe faţă, două pe dos?