Două centre de bătrâni clandestine, în județul Cluj

Controalele efectuate în aceste zile la centrele rezidențiale din județul Cluj au scos la iveală că două astfel de așezăminte funcționau fără forme legale. Potrivit datelor transmise de Prefectura Cluj în perioada 10-12 iulie 2023 au fost verificate 41 (22 centre private, 19 finanțate de la bugetul de stat) de centre rezidențiale dintr-un total de 99. În urma controalelor au fost aplicate 75 de amenzi, cumulând o valoare totală de 678.300 RON. DE asemenea au fost aplicate 84 de avertismente și s-a dispus suspendarea parțială a activității în cazul unui centru cu 3 camere. Totodată, față de un alt centru s-a emis o Ordonanță de interzicere a activității privind prepararea de mâncare, în vederea autorizării de către DSVSA.

Prefectura Cluj susține că nu există centre închise iar verificările au scos la iveală că două centre funcționau clandestin. Este vorba de un centru rezidențial din Turda, care însă este supus procedurii de licențiere, și un alt centru cu sediul în Florești dar care își desfășoară a activitatea într-o localitate pe acre autoritățile nu au putut să o stabilească încă.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut