Dosarele mafioților silvici se „defrișează” în drumul spre instanțe

Trei hectare de pădure sunt tăiate în fiecare oră, iar în ultimele trei decenii, România a pierdut mai mult de o treime din suprafaţa sa împădurită. O realitate dezastruoasă, pe care responsabilii nu au făcut nimic s-o schimbe.

Potrivit datelor oficiale, printre județele în care au avut loc defrișări masive în ultimii ani se numără cele din nord vestul României. Este vorba de județele Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș dar și Sălaj. În aceste județe au dispărut mari suprafeţe de pădure. În ultimii ani, pădurile din aceste zone au fost supuse unor defrişări sălbatice. Aceste tăieri necontrolate au dus la schimbări climaterice şi au determinat inundaţii în multe zone.

Responsabilii încearcă să facă lumină în privinţa tăierilor ilegale de păduri, însă puțini dintre cei implicați în mafia silvică ajung să fie judecați.

Pe parcursul anului trecut, procurorii și polițiștii au demarat ample acțiuni menite să ducă la combaterea infracțiunilor silvice. Din datele prezentate de procurorii Parchetului Curții de Apel Cluj, 2023, în județele Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș și Sălaj s-au înregistrat nu mai puțin de 1842 de dosare penale având ca obiect infracțiuni din Codul Silvic. Dintre acestea au ajuns în instanță să fie judecate doar 52, ceea ce înseamnă mai puțin de trei la sută.

Cele mai multe dosare penale s-au deschis în județul Maramureș-606. Dintre acestea au fost soluționate 392 dosare, însă numai zece cauze au fost trimise în judecată prin rechizitorii sau acord de recunoaștere a vinovăției. În județul Cluj, anul trecut au fost întocmite de procurori 559 de dosare penale, fiind soluționate 337 dosare. Dintre acestea, 17 au fost trimise în judecată prin rechizitoriu sau acord de recunoaștere a vinovăției. În județul Bistrița Năsăud s-au întocmit 312 dosare, fiind soluționate 288. În instanță au ajuns să fie judecate doar 18 cauze cu infracțiuni silvice comise în acest județ. La Sălaj, procurorii au avut de soluționat 364 de cauze. Dintre acestea au fost soluționate 122, însă numai opt au ajuns în instanță.

Procurorii arată că anul trecut la nivelul celor patru județe a crescut numărul dosarelor soluționate având ca obiect infracțiuni silvice-1140 de cauze în 2023, față de 1080 cauze în 2022. De asemenea au crescut și numărul de trimiteri în judecată la 53 în 2023 față de 36 în 2022.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut