Doreşte UE cenzura presei în România?!

Ilie CĂLIAN

Comisia Europeană şi-a prezentat raportul la Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe Justiţia din România. Raport scris, parcă, special pentru a ataca direct actuala guvernare, dar mai ales presa. Aflăm de acolo nu că Justiţia, în sine, nu funcţionează bine din numeroase motive de ordin intern (în principiu, din cauza subordonării – de bunăvoie ori prin “siluire” – a unora dintre persoanele care o deservesc, subordonare faţă de cei care i-au uns în funcţii), ci din cauză că mass-media nu respectă Justiţia şi duce campanii de hărţuire. Hărţuire împotriva Justiţiei?! Nu, ci împotriva unor persoane din Justiţie, ne spune un purtător de cuvînt al Comisiei Europene.

Ce zici, ţaţo?! Păi, respectul pentru Justiţie e una, iar o persoană sau alta e cu totul altceva. Adică, are dreptul, presa din România, ca din întreaga lume, să-l ia în tărbacă pe orice lider politic, pe orice preşedinte sau rege, pe orice prim-ministru, pe orice parlamentar, dar nu cumva să scape vreo vorbuliţă mai ţepoasă la adresa vreunei doamne sau vreunui domn care lucrează în Justiţie?! Este acesta – a treia putere în stat – un subiect tabu într-o societate democratică?! De cînd?! Şi de ce numai în România?! Doamnele şi domnii care lucrează în Justiţie au rol foarte important în buna funcţionare a statului. Dar, cît ar fi de importanţi aceşti funcţionari, se pot sustrage ei judecăţii opiniei publice?! Judecătorii acelora care-i plătesc?! Nu neg, unele implicări ale presei în dezbaterile publice nu convin unor părţi, ori apar prea partizane. Dar partizanatul politic al presei este un fenomen normal în toate ţările democratice. Poate este, uneori, limbajul unor gazetari prea “colorat” pentru anumite urechi subţiri?! S-au văzut, în alte ţări, atacuri şi mai violente la adresa unor mărimi ale momentului – de la preşedinţi la magistraţi.

Problema este alta – cu acest raport şi afirmaţiile funcţionarului de la Bruxelles. Anume, că tot ceea ce se spune acolo despre presa din România am mai auzit – nu de la Bruxelles, ci, în 2010, de la Cotroceni, de la Traian Băsescu: că presa românescă reprezintă o vulnerabilitate la adresa securităţii naţionale. Iar mai apoi, într-o serie de intervenţii ale unor europarlamentari băsescieni, precum Monica Macovei şi Cristian Preda. Adică, raportul reproduce ideile pe care Băsescu vrea – şi, iată, reuşeşte – să le inducă unor funcţionari europeni, bazîndu-se pe afinităţile de “familie politică”. Cum de, raportul acesta, nu observă că presiunile asupra Justiţiei au început în momentul în care Băsescu a impus legea conform căreia el, prin Monica Macovei, hotărăşte numirile procurorilor, în aşa fel încît el să poată controla Justiţia?! Nu, raportul observă doar faptul că presa a criticat dur chiar implicarea politicului în Justiţie, dar interpretează acest fapt exact pe dos. În schimb, raportul cere ca presa şi toţi membrii clasei politice să se abţină “de la criticarea hotărîrilor judecătoreşti”. Ce spui, ţaţo?! Noi să aplaudăm hotărîrile judecătoreşti – de-a valma! -, iar apoi să plătim despăgubiri pentru hotărîrile inepte, anulate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO)?!

Un lucru este cert: pentru a-şi apăra protejaţii – Băsescu şi PDL -, “familia sa politică” din UE este gata să sacrifice libertatea presei din România (această “vulnerabilitate la adresa securităţii naţionale”) şi să impună României reglementări mai stricte în presă, în special în audiovizual. De aici, pînă la o lege a presei, care să impună cenzura, nu este decît un pas. Un pas riscant pentru politicienii români, un pas pe care ziariştii români nu-l vor accepta: pe de o parte, sîntem “monitorizaţi” în legătură cu libertatea presei, plasaţi fiind pe la coada primei jumătăţi a clasamentului, iar pe de altă parte, ni se cere restrîngerea libertăţii presei. Indiferent ce vor spune/face patronatele din presă, este absolut necesar ca ziariştii înşişi, prin organizaţiile lor profesionale, să protesteze ferm împotriva oricărei încercări de a impune măsuri care să restricţioneze libertatea de gîndire şi exprimare prin presă – mai ales că nu este exclus ca diverse alte persoane şi organizaţii să încerce să profite de moment, pentru a face presiuni pentru limitarea libertăţii presei.