Donare de sînge în parohia Bucea

Evenimentul petrecut sîmbătă, 19 octombrie a.c., la Bucea, are suficiente valenţe umane pentru care nu poate fi minimalizat, datorită faptului că fiecare picătură de sînge înseamnă viaţă pentru cei aflaţi pe patul de suferinţă. Aceasta a fost şi raţiunea preotului ce slujeşte în parohia Bucea, Mircea Dejeu, de a organiza această acţiune de suflet în localitatea ce uneşte geografia Clujului cu a Bihorului.

DSC01599 De altfel, gestul bucenilor nu este primul de acest fel. Cînd funcţiona fabrica de scaune curbate, ne-a mărturisit preotul, au avut loc mai multe acţiuni de donare de sînge, Bucea fiind prima localitate din mediul rural în care medicii şi asistentele Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Cluj au venit pentru a recolta, analiza şi trimite către spitale sîngele necesar vieţii multor semeni de-ai noştri aflaţi la hotarul dintre viaţă şi moarte.

Acţiunea consumată în acest sfîrşit de săptămînă a fost organizată sub egida Crucii Roşii din România, Filiala Cluj, al cărei preşedinte este chiar preotul Mircea Dejeu, care a participat, în ultimele zile ale lui septembrie, la o acţiune asemănătoare desfăşurată în oraşul Lorsch din Germania. Localitatea vizitată de preşedintele Crucii Roşii Cluj are o populaţie de 14 mii de locuitori, cu o medie de 150 de donatori permanenţi, iar Bucea, cu 700 de locuitori, are o medie de 60 de donatori. Dacă particularizăm, putem trage concluzia că în parohia Bucea solidaritatea umană are un plus de vigoare, ce nu ar strica să fie cît mai curînd extrapolată în zonă, judeţ şi chiar în ţară, întrucît spitalele au mare nevoie de sînge, nu numai de… medicamente.

DSC01603 La acţiunea de la Bucea, Centrul Regional de Transfuzie a deplasat un medic, cinci asistente medicale, echipajul fiind însoţit de directoarea centrului, Adriana Sime, care au  ‘’închiriat’’ pentru aproape patru ore cabinetul şi sala de tratament a medicului de familie, situat în corpul Casei de cultură ,,Mircea Dejeu’’ din localitate.

Între cei 50 de donatori, din cei 62 prezenţi, s-au aflat mulţi tineri de diferite profesii şi preocupări, între care am identificat pe profesorul Emil Oltean, care a fost şi primul donator al zilei; uniforma l-a deconspirat pe şeful postului de Poliţie Negreni, Eugen Zirbo; tinerele ospătare Ioana şi Mihaela de la Complexul Turistic ,,Perla Ardealului’’ din Ciucea au donat pentru prima oară, fără reţineri şi emoţii. Nu a lipsit preotul paroh Ciprian Taloş din Huedin şi colegii săi din Valea Drăganului şi Nadăş, iar familia Rad şi-a trimis toţi copiii : Costel, Petrică, Cristina şi Florica, doamna Doina Chira a venit cu fiul Cosmin; alţi doi fraţi, Mihai şi Costel Secan, primul poliţist şi al doilea pompier, au donat pentru prima oară, dar nu şi pentru ultima, deoarece, prin statutul profesiilor lor, au asistat la multe întîmplări nefericite, cu pierderi de sînge şi chiar de vieţi omeneşti. Acţiunea patronată de Pr. Mircea Dejeu a fost o reuşită, gazda oferind donatorilor apă, sucuri, cafele ş.a., iar bonurile valorice au fost de 65 lei pentru fiecare donator.

DSC01609 Conform declaraţiilor medicilor, sîngele recoltat se regenerează în 48 de ore, iar scăderea conţinutului de fier în sînge reduce semnificativ riscul de infarct şi accident vascular cerebral la donatori. Aşadar, acest gest de  generozitate umană este motivat şi prin efectele sale biologice, ce nu trebuie neglijate.

Dumitru VATAU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.