Doi noi membri în deliberativul local clujean

Consiliul Local Cluj are, începînd de ieri doi noi membri. Social democrat Irimie Popa a fost validat consilier după ce liberalul Steluţa Cătăniciu a renunţat la mandat, din cauză că a devenit parlamentar. Consilierul local Cătăniciu a îndeplinit funcţia de consilier din 2008, iar în 2012 a fost realeasă consilier local. În luna decembrie a obţinut în urma scrutinului mandat de deputat.

Noul consilier Irimie Popa Social este cadru didactic la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Managamentul Afacerilor din cadrul Universităţii ‘’Babeş-Bolyai’’, fiind un cunoscut specialist în domeniul contabilităţii, auditului şi controlului financiar. De numele universitarului clujean se leagă 4 milioane de euro atraşi la Cluj prin intermediul a două proiecte cu finanţare din Fondul Social European (FSE) – Programul Operaţional Sectorial de Dezvoltare a Resurselor Umane. El a candidat la alegerile din decembrie, însă nu a obţinut suficiente mandate pentru a deveni deputat. Cu ocazia şedinţei de consiliu local de ieri, Irimie a depus jurămîntul în faţa plenului, putînd să-şi înceapă astfel mandatul.

Tot ieri trebuia să depună jurămîntul şi liberalul Dan Ştefan Tarcea, care a devenit consilier în locul Elenei Uioreanu, aleasă deputat în luna decembrie. Tarcea însă nu s-a prezentat la şedinţă, urmînd să fie validat consilier la şedinţa următoare.
C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.