Dobânzi decente la noua emisiune de titluri de stat

Ministerul Finanţelor a anunțat că lansează vineri o nouă emisiune de titluri de stat Tezaur destinată exclusiv populaţiei, cu maturităţi de 1, 2 şi 3 ani şi dobânzi anuale de 7,20%, 7,50%, respectiv 8%.


Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu, sunt în forma dematerializată și pot fi cumpărate online, în perioada 3 – 23 februarie, numai de persoanele fizice care sunt înregistrate în Spațiul Privat Virtual (SPV). Operaţiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat Tezaur, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului. În intervalul 3 – 24 februarie, titlurile pot fi achiziţionate de la unităţile Trezoreriei Statului, iar între 3 – 23 februarie 2023 în mediul urban şi între 3 – 22 februarie în mediul din subunităţile Poştei.
Ttlurile sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans, iar dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni și poate anula subscrierile deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.
La achiziționarea titlurilor sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, iar veniturile obţinute sunt neimpozabile.
Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor din emisiunea de titluri de stat vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut