Directorul sucursalei Romsilva Cluj, reţinut de DNA

Directorul Romsilva Cluj, Traian Mariş, a fost reţinut, miercuri, de DNA Cluj.

“Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj efectuează acte de urmărire penală faţă inculpatul MARIŞ TRAIAN, director al Direcţiei Silvice Cluj, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de luare de mită în formă continuată”, se precizează într-un comunicat de presă transmis miercuri de DNA. Traian Mariş ar fi pretins diferite sume de bani unor pădurari.

“În perioada septembrie 2012 – aprilie 2013, inculpatul Mariş Traian, în calitate de director al Direcţiei Silvice Cluj, a pretins de la trei angajaţi ai instituţiei pe care o conduce (pădurari) sume cuprinse între 4.000 şi 10.000 euro pentru ca, în schimb, să le asigure păstrarea locurilor de muncă, să le avizeze favorabil controalele dispuse în cantoanele la care lucrează şi să nu le aplice măsuri de sancţionare disciplinară ca urmare a neregulilor constatate de echipele de control. La data de 15 aprilie 2013, inculpatul Mariş Traian a primit de la doi dintre angajaţi, denunţători în cauză, prin intermediar, suma de 10.000 lei, pentru ca, în schimb, să nu emită nicio dispoziţie de sancţionare a celor doi pentru presupuse nereguli în activitatea lor de pădurari şi pentru ca să avizeze favorabil raportul asupra unui control programat în cantonul pădurarului care a intermediat primirea banilor, sub formă de mită”, se mai arată în comunicatul DNA.

Traian Mariş a fost reţinut 24 de ore şi va fi prezentat la Tribunalul Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Prefectul Gheorghe Vuşcan a anunţat, marţi, că în zona Mărişel s-au tăiat ilegal peste 61.000 de metri cubi de pădure şi că prejudiciul se ridică la circa cinci milioane de euro. El a declarat, într-o conferinţă de presă, că Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vînătoare (ITRSV) Cluj a făcut o plîngere penală în acest caz.

“ITRSV Cluj a depus o plîngere penală la Parchetul de pe lîngă Tribunalul Cluj împotriva persoanelor vinovate de producerea unui prejudiciu de 20 de milioane de lei, aproape cinci milioane de euro, după ce s-au depistat defrişări ilegale pe o suprafaţă de peste două hectare de pădure din zona Mărişel, unde s-a tăiat ilegal o cantitate de 61.491 de mc de masă lemnoasă”, a precizat Gheorghe Vuşcan. El a mai spus că în urma unor controale, ITRSV Cluj a mai constatat, după defrişarea respectivă, şi un transfer al administrării pădurii de la stat către un ocol privat, în încercarea de a se şterge urmele.

Reprezentanţii IRTSV Cluj menţionează că defrişarea celor două hectare s-a făcut începînd cu anul 2007.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.