Dincolo şi dincoace de cifre…

RADU VIDA

Cheltuielile.

Ce nu-i puţin, e mult şi, vorba chinezului, cauzează. Din acest

motiv au căutat toate guvernele să stăvilească dorinţa de expansiune a birocraţiei. Dar, cheltuielile statului nu se limitează doar la fondul de salarii a… amploaiatului Însă e greu de rezistat să tot dai bani la cei care nu produc nimic. Dar e tot atât de greu de explicat oricărei categorii de indivizi, pentru că fiecare este, sau se crede, buricul pământului. Că fără el nu se poate. Că importanţa muncii lui pentru … este atât de mare, încât societatea trebuie să-i consacre toată energia financiară pentru a-i susţine mofturile.

Nu! Nimeni nu este mai important decât celălalt şi, mai ales, fiecare trebuie să trăiască decent. Să nu cumva să vă gândiţi la egalitarism, sau orice prostie de acest fel. Dar şi funcţionarul de la ghişeul 14, şi medicul „de ţară” şi profesorul universitar au dreptul la viaţă, nu? La bani, în traducere liberă. Dar banii nu se obţin nici la ghişeu, nici la cabinetul medical, nici în amfiteatru. Doar că…

Sistemul nu se reglează niciodată singur. Lumea e făcută din ierarhii şi importanţa muncii fiecăruia intră pe talgerul ce-i măsoară bunăstarea. Asta într-o societate normală. Cum nu ne prea putem lăuda cu aşa ceva, trebuie spus că, de multă vreme, puterinţa Statului de a face faţă cheltuielilor pentru cei care nu produc nimic a depăşit limitele. Statul a devenit obez, recunosc guvernanţii, dar, se vede cu ochiul liber, nu se face nimic pentru a reveni la forma suplă, dintr-o tinereţe pe care nu ne-o amintim, dar care, trebuie să fi existat cândva.

Ce lipseşte?

Proporţia justă. 1,2 milioane de oameni sunt angajaţi şi se servesc din sacul… sărăcuţ al celor ce produc bani cu adevărat. Când vine vorba despre cheltuielile Statului, toţi se referă la funcţionari. Şi, astfel, categoria devine una repudiată. Dar nu sunt numai ei cei care consumă orzul ce ar trebui dat şi altora, pentru ca armonia socială să înceapă să se contureze. Statul – tot el, saracu’! – a greşit când a aprobat: linii de învăţământ pentru te miri ce. Cheltuieli uriaşe se fac cu bugetarii de la management, marketing, business, popi de toate… culorile. Ce se întâmplă cu aceşti oameni? Simplu: cei mai mulţi rămân şomeri, se angajează… funcţionari, sau forţează nota şi „construiesc” biserici. (Din 1990, statistic, s-a construit câte o biserică pe… zi!) Toate aceste categorii sug banii de la buget. Cu mare intensitate! Iar Guvernul vrea să reducă funcţionarii? Păi, măcar aceştia ne ajută pe noi, cei care producem bani, să ne plătim taxele. Pe când ceilalţi… Şi profesorii sunt prea mulţi în anumite locuri şi aproape inexistenţi în altele; şi medicii se înghesuie la stat şi la privat, totodată, în marile aglomerări citadine, lăsând aproape complet descoperite celelalte zone ale ţării; şi învăţământul profesional toacă bani de la buget, pentru ca, mai apoi, “calificaţii” să îngroaşe numărul muncitorilor din… alte ţări. Mai e şi armata, şi serviciile secrete, şi hoarda de angajaţi în administraţia centrală (peste 500.000 de oameni , raportat la toată ţara, unde sunt 600.000 de semeni). Şi nu la aceste instituţii e necazul, ci la achiziţiile pe care le fac, la risipa megalomanică cu care opintesc să-şi ducă la îndeplinire sarcinile.

Ce e de făcut?

Pentru inutilitatea colegului ar trebui să protesteze lumea; pentru reducerea ambiţiei de a face biserici musulmane pe spinarea ortodocşilor; pentru ca liniştea să aducă reducerea risipei pe armament şi alte bazaconii ucigaşe.

Şi multe alte… ect.- uri.