Dinamo Kiev și PAOK Salonic pe traseul lui U Cluj, în Europa League!

Universitatea Cluj, vicecampioana României, și-a aflat adversara din primul tur preliminar al UEFA Europa League. Astfel, formația pregătită de Cristiano Bergodi o va înfunta pe Dinamo Kiev, în primul obstacol european al sezonului. Formația ucraineană, care era și cea mai valoroasă dintre potențialele adversare, cu un lot estimat la 84 de milioane de euro, a încheiat sezonul pe locul 4, dar și-a salvat stagiunea prin câștigarea Cupei.

Prima manșă a duelului cu Dinamo Kiev se va disputa pe 9 iulie, în timp ce returul este programat pe 16 iulie, pe Cluj Arena. Între cele două meciuri, pe 12 iulie, Universitatea Cluj va disputa Supercupa României împotriva campioanei Universitatea Craiova.

Dinamo Kiev este cel mai titrat club al Ucrainei. Formația din capitală are 17 titluri de campioană cucerite după independența țării și alte 13 campionate câștigate în perioada sovietică. Echipa vine după un sezon în care nu a reușit să domine fotbalul intern, încheind stagiunea pe locul 4. Pe banca tehnică se află Igor Kostyuk. Cei mai bine cotați jucători ai echipei sunt Matvii Ponomarenko (atacant, 12 milioane de euro), Volodymyr Brazhko (mijlocaș, 10 milioane de euro) și Taras Mykhavko (fundaș, 10 milioane de euro).

Dacă elimină pe Dinamo Kiev, în turul următor al competiției U Cluj va juca, pe 23 iulie, pe teren propriu, contra unui alt nume greu al fotbalului european: PAOK Salonic, fosta echipă a lui Răzvan Lucescu care a terminat pe locul 3 în campionatul Greciei!

În cazul în care nu va trece de Dinamo Kiev, formația clujeană va continua în turul al doilea preliminar din Conference League, unde vor juca cu SK Brann, locul 4 în Norvegia anul trecut. Manșa tur s-ar juca la Cluj, returul în Bergen, Norvegia.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.