Din sângele cald al lutului, cuvintele…

Prin experiența complexă prilejuită de realitatea augmentată, suprapusă textului scris, pătrundem la modul personal în atelierul de creație, în „odaia de simțire” a omului și artistului Doru Arăzan Jr. Intermedierea pe care inovația AR ne-o oferă vorbește despre perpetuarea speciei scriitorului și a meșteșugului „asurzirii hârtiei”, însă la un nivel superior, pe linia îngemănării tot mai naturale a sferelor artistice, a deschiderii către spațiul virtual, spațiu care are unele avantaje evidente.

Nervurile lutului (ilustrații Bogdan Piperiu, prefață Al. Cistelecan, postfață Dan Ungureanu, cuvânt introductiv Remus Octavian Câmpean) și editura Rocade, unde volumul a apărut la finele anului trecut, inaugurează, așadar, un drum captivant, presărat cu surprize, în care cititorul-călător este invitat să descopere, pas cu pas, nașterea unui nou început.

Colecția de obiecte ceramice care dă și titlul cărții este semnată de autor în colaborare cu soția acestuia, Anca Banu-Arăzan, și a fost expusă la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca în 2022 cu prilejul Festivalului Rocada Artelor. Iată că acum aceeași expoziție ne este accesibilă la o atingere distanță, prin aplicația ArtLink care, odată instalată și scanat codul QR de pe coperta volumului, ne imersează în universul multisenzorial (obiecte din lut proiectate în format 3D, pe fundal muzical, videoclipuri cu autorul recitându-și poemele, accesibile pornind de la scanarea desenelor în creion).

Poetul dezvoltă o relație spirituală cu meșteșugul și instrumentarul în sine al creației („cuptorul vechi/ pe care-l rogi să reziste/ și la 1040 de grade/ ca să iasă glazura cu aspect de petrol/ irizând a lumină de început de lume” – drumul arderii. Deși conștient de efemeritatea vieții, de fluxul acțiunilor omenești devenit aproape mecanic, sinele interiorizează profesiunea ca pe o legătură intimă, indispensabilă, profund umană („nu știu decât că el vine/ poate dintr-o inexplicabilă dragoste/ și leagă zilele una de alta” – înlăuntrul palmelor), ca pe o formă de rugăciune pentru binele comun (sinele care dorește binele).

Miracolul perfecțiunii germinează stimulul necesar pentru a continua. De o sensibilitate vădită, Doru Arăzan este artistul complex (scriitor, poet, muzician, ceramist) care-și pune gândul nobil în slujba frumosului, dându-i forma cuvenită în laboratorul său lăuntric, spre desfătarea publicului.

Fin observator, apelând la o lirică a notației, a cotidianului, folosindu-se abil de pârghiile introspecției și de fuziunea colocvialului cu limbajul metafizic, însă fără prețiozități riscante, poetul cultivă, în stil minimalist, farmecul lucrurilor simple, al valorilor perene, al gesturilor mărunte, al bucuriilor aparent puerile, cu alte cuvinte, pulsul adevărat al vieții („pentru a rămâne în aerul cald dinlăuntru/ ceva/ cât de mic/ care să semene/ cu speranța” – nimic special).

Într-o meditație generoasă asupra timpului, deconstrucția și reconstrucția (ipotetică uneori) în care se angajează pentru a sparge monotonia păstrează ceva din jocul inocent al copilăriei, din dorința zborului neînfrânt, salvator…Noua ordine înflorește, așadar, clădită pe resorturi intrinseci, pe dorința avidă de a dialoga, de a cunoaște cu toate simțurile, de a proteja, de a se (re)familiariza, de a păstra intactă ciclicitatea vieții („scara/ făcută din trepte de beznă/ pe care urcă/ mereu coborând/ vârstele/ așteptările/ speranțele/ îmbrățișările/ rămasul-bun/ nevoia revederii/ iubirea asta/ nemărginită” – mai am șters o zi).

Căutând confortul unor paradisuri alternative ca răspuns la noi realități globale greu de acceptat, între care și experiența pandemică, întoarcerea în sine însuși, în „inima ce știe să-ndure ocoluri inimaginabil de lungi” survine ca o edificare, reinstaurând „toată liniștea visată a lumii” ca identitate de sine stătătoare.

Doru Arăzan Jr. este perfect conștient de originea supranaturală, celestă a cuvântului sau obiectului bine făurit, de unde și neobosita metaforă a luminii care se infiltrează sau se desface vertiginos invitând la contemplare („ca și cum prin miezul luminii/ vrea să intre o daltă subțire/ însă se oprește la suprafață/ pentru că-i prea tocită/ ori din ezitarea sculptorului” – nemărginitul deșert). Merită, desigur, reținute și alte motive – palmele, zilele, cocorii, catedrala, cartea, depărtările, grădina, singurătatea, lutul, lumea…

Smerenia cu care Doru Arăzan își brodează lumea deșirând „ghemul cuvintelor” impresionează inevitabil, la fel cum o face morala ora et labora, descifrată din înțelepciunea străbunicii: „să nu-ți fie frică/ de sânge/ nici de trudă/ sunt singurele care/ dacă nu le minți/ păstrează lumea frumoasă” – mereu de la capăt.

Primul volum augmentat de poezie din România, Nervurile lutului (Colecția Rocade poetice, artist 3D Ionuț Olteanu, designer AR Dragoș Silion) se impune, deci, în peisajul cultural național ca un pas înainte în abordarea actuală a conceptului de carte vie (sau noua carte) care, dincolo de text, știe să pună în valoare contextul pluridisciplinar al vremurilor pe care le trăim astfel încât experiența să fie una cu adevărat memorabilă, iar puterea cuvântului să fie amplificată.

Iulia GHIDIU