Din “peisajul” traseelor turistice montane

Turismul montan nu are vacanţă, frumuseţea înălţimilor este de-a dreptul celestă, te cucereşte în toată perioada tranziţiei anuale de la verde la alb, iar piscurile virgine rămîn, mereu, doar repere ale curiozităţii noastre.

Privesc muntele ca pe un mare prieten ce-mi lasă mereu cărările deschise spre a-i cunoaşte frumuseţile picturale, mă invită să-i sorb apa rece şi cristalină, să-i inspir ozonul purificator, ba este atît de generos cu mine, că nu mă… ceartă dacă-i fur din fructele pădurii sale, ba chiar mă lasă, dacă sînt autorizat, să recoltez şi cîte un trofeu cinegetic din arealul său vînătoresc. Iată de ce îl respect şi îl divinizez pe înălţimea sa Muntele, fără a neglija puterile sale economice de suprafaţă şi profunzime.

Rămînînd, aici, la respectul dintre om şi natură, mă întreb, retoric, de ce nu funcţionează reciprocitatea în această relaţie multimilenară, benefică omului. Urc mereu traseele turistice ale Apusenilor, nu doar ca reporter, ci ca un împătimit al splendorilor montane, unde toamna culorile pot genera mii de curcubeie, ce se desprind din pletele copacilor, ca o promenadă ce pregăteşte somnul hibernal.

Munţii noştri aur poartă, glăsuieşte poetul, la care noi trebuie să adăugăm, cu părere de rău, că drumurile şi cărările acestor imensităţi naturale, sînt mereu sufocate de vetre de gunoaie, aruncate de iresponsabili şi netrebnici pe toate ,,falezele’’ muntelui, în toate anotimpurile anului, uitînd că cei şapte ani de acasă trebuie să ne însoţească pînă în ultimul ceas al vieţii.

Dar cum vorba multă poate fi păgubitoare şi… turismului montan, las imaginile surprinse şi în aceste zile, pe itinerariul  Someşului Cald, să fie material de analiză pentru producătorii acestor situaţii … curat – murdare.

Dumitru VATAU