Din fotoliul de orchestră: Seară franceză cu Paul Mann, Oxana Corjos și Cristian Niculescu

M-am bucurat sincer să văd sala Colegiului Academic plină- vineri, 22 martie-, semn de respect pentru organizatori-Filarmonica Transilvania-, invitați-dirijorul Paul Mann, pianiștii Oxana Corjos și Cristian Niculescu-și, nu în ultimul rând, pentru programul de concert-lucrări de Poulenc, Berlioz, plus un bis Faure-, autentice repere componistice franceze, dovezi de continuitate și valoare.

M-am bucurat și pentru că fair-play-ul a fost și este la el acasă, gândurile îndreptându-se spre Maestrul Cristian Mandeal și însănătoșirea sa grabnică, gânduri exprimate deopotrivă de Paul Mann-fair play-ul britanic nu se dezminte-și membri  Orchestrei Filarmonicii Transilvania.

Două au fost piesele incluse în programul de concert, ne-am întâlnit cu ele cu ani în urmă, consider că ar trebui incluse mai des, mai ales când viziunile interpretative ating perfecțiunea. Și nu este nicio exagerare în afirmația făcută. Pentru că din nou am avut seara dorită, de aici și reveranța pe care o fac și pe care a făcut-o și publicul la finalul Simfoniei fantastice, simfonie cu adevărat FANTASTICĂ ca și mod de gândire și materializare.

Programul serii a fost atractiv încă de la prima lucrare, Concertul în re minor pentru două piane FP 61 de Francis Poulenc (1899-1963)-Allegro ma non troppo; Larghetto; Allegro molto-, concert ce revine pe scenă după 9 ani. Am în vedere prezentarea lui în 2015, în cadrul Festivalului Mozart, soliști Robert Levine și Ya Fei Chuang, dirijor Tiberiu Soare, interpretări asupra cărora m-am oprit la timpul respectiv.

Revin la seara de vineri 22 martie a. c. Și de data aceasta am avut parte de o interpretare pianistică de top, admirabilă muncă în echipă-dirijor, soliști, Orchestră-o singură respirație mai bine și corect spus. Oxana Corjos și Cristian Niculescu sunt doi virtuozi ai pianului. Discursul lor a evidențiat spectaculozitatea sonorităților, mai ales că vorbim despre variate influențe (un Larghetto cu trimiteri la Mozart, ecouri de Saint-Saens, apoi ușoare urme de jazz mixate  cu un street-cafe de cea mai bună calitate), inclusiv influențe exotice dacă ne gândim numai la gamelanul balinez, lucru recunoscut de Poulenc. O muzică expresivă grație liniilor melodice, legato-uri impecabile, tehnicitate, toate creatoare a unei atmosfere specifice mai mult unei partituri cinematografice. Tonuri peste tonuri, unul îi urmează celuilalt, un rondo briliant în final și tot în final, aplauze generatoare de un bis marca Gabriel Faure.

A doua piesă a fost Simfonia fantastică: episod din viața unui artist, op 14,  de Hector Berlioz, simfonie programatică dacă admiteți ideea-Reverii-Pasiuni, Un bal; Scenă câmpenească; Marș spre supliciu; Visul unei nopți de sabat-lucrare uimitoare prin multiplele modalități de combinare a timbrurilor instrumentale, bine, foarte bine puse în evidență de profesionalismul lui Paul Mann și cel al Orchestrei Filarmonicii Transilvania. Trebuie să remarc faptul că Paul Mann a intrat repede în programul de concert, cu tot timpul scurt avut la dispoziție. Este apanajul profesioniștilor, repet acest lucru, de apreciat și prin faptul că cele două lucrări propun din start, limbaje muzicale diferite, viguroase însă, de un sclipitor colorit solistic și orchestral. În plus,  în cazul ambelor lucrări putem vorbi de caracterul lor programatic, literar, în ambele iubirea, împlinită sau nu,  fiind tema principală, generatoare de sonorități când grandioase, când potolite și, de ce nu, funebre.

Am scris de multe ori despre Paul Mann, o fac din nou și din nou cu mulțumirea generată de reușită. Ce aș mai putea scrie nou față de celelalte cronici? Sigur au mai rămas multe de scris și semnalat, mă rezum la a aminti, aleatoriu desigur,  atacuri de o impresionantă acuratețe, realizarea unor efecte timbrale de mare rafinament, ruperi de ritm bine stăpânite, impetuozitatea gestului dirijoral/precis și mobilizator, sonorități echilibrate, direcționări de precizie la nivel de partide, forme și expresii muzicale ce capătă noi dimensiuni grație originalității conceperii lor de către dirijor. Revin și la ideea spiritului profesional al Orchestrei, amintind doar câteva nume: Alex Rebreanu/flaut; Aurelian Băcan/clarinet; Haaz Bencze/oboi; Gavril Cupșa, Flaviu Mare, Flaviu Lonca, Ion Uifălean/corn; Cristian Avram/fagot; Emil Simion, Anca Bordenciu, Dorin Pop, Radu Hațegan/percuție; Hary Noemi/corn englez; Szabo Kinga/harpă; Raluca Ilovan/flaut piccolo; Gabriel Posdărescu, Gabriel Gyarmati, Iosif Sătămărean/trompetă; Narcis Vieru, Mircea Gilovan, Leonard Gilovan, Benke Robert/trombon; Alexandru Corlan/tubă, regret sincer dacă am omis pe cineva. Mă gândesc acuma la solo-urile instrumentale și dialogurile care pigmentează cele cinci părți din Simfonia fantastică.

Închei prin a aminti că simfonicul de joi 28 martie–Seară Mozart-solist violonistul Alexandru Tomescu, va fi dirijat de Gabriel Bebeșelea.

Demostene Șofron

Foto Cristina Rădulescu