Din fotoliul de orchestră: Mahler? De zile mari! Și nu uitați: Suntem ai Domnului, la El ne vom întoarce!

Pentru dirijorul Valentin Uryupin și pentru mezzosoprana Anastasia Lepeșinskaia, săptămâna recent încheiată a fost una de foc, la propriu și la figurat. Miercuri 3 aprilie, pe scena Operei Naționale clujene, Uryupin a dirijat Carmen de Bizet, în timp ce Anastasia Lepeșinskaia ducea cu bine la capăt rolul titular. Fac o mențiune, în sfârșit, după mulți ani, foarte mulți ani, zeci de ani,  am văzut o Carmen folosindu-se de castagnete! A fost un spectacol Carmen decent, cu două fericite debuturi, Amelia Stoicescu (în Michaela), respectiv Mihai Damian (în Escamillo).

La două zile distanță, vineri 5 aprilie, ne-am reîntâlnit cu Valentin Uryupin și cu Anastasia Lepeșinskaia pe scena Filramonicii Transilvania într-un copleșitor și tulburător vocal-simfonic, Simfonia nr 2 în do minor, Die Aufestehung/Resurecția de Gustav Mahler. Spun copleșitor și tulburător pentru că Uryupin ne-a oferit, fără nicio exagerare, o variantă de zile mari. Aplaudată minte în șir, cu repetate și nesfârșite chemări la rampă, succes specific marilor scene de concert. Uryupin nu a fost singur în această reușită, alături de el aflându+se cele două soliste-Diana Țugui  (soprană) și Anastasia Lepeșinskaia-, Corul condus de Maestrul Cornel Groza și, nu în ultimul rând, Orchestra Filarmonicii clujene. O asemenea interpretare ar trebui, trebuie  să-și găsească un loc,  legitim spun eu,  în programele cunoscutului canal tv Mezzo.

Despre Simfonia nr 2-Allegro maestoso/do minor, Andante moderato/la bemol major; In ruhig fliessender Bewegung/do minor; Ulricht; Im Tempo des Scherzos/partea cea mai lungă a simfoniei, cu foarte multe tranziții, de la fa minor la si bemol minor, la bemol major…, final în mi bemol major-s-au scris, se scriu și se vor mai scrie pagini întregi, subiectul fiind inepuziabil. Cert este că Resurecția te obligă, nu am alt verb la însemână, să te apropii de Mahler, să-i asculți și celelate simfonii pentru ca în final, să-ți placă, să ți-l dorești des  în programele de concert. De Resurecția lui Mahler te apropii imediat, mai ales dacă ai parte de interpretarea cea mai bună. Te cuprinde și te învăluie prin teme, prin muzică, chiar și prin  lungimea nefirească (cca 90 de minute), prin aparatul orchestral de mare dimensiune, prin vocile solistice (excelente Diana Țugui și Anastasia Lepeșinskaia, duo impecabil) și prin intervențiile corului (pasaje corale când tumultoase, când de o delicatețe și de o religiozitate care-ți taie respirația). Muzica la Simfonia nr 2 este discursul lui Mahler, prin fiecare notă, asupra vieții și morții, un mod personal de a exprima emoții și sentimente profunde. Asupra cărora Mahler se oprește în Simfoniile  nr 3 (ciclurile vieții și morții), nr 6 (lupta împotriva sorții potrivnice), nr 9. Cu o subliniere, Mahler a fost preocupat, superstiţios fiind,  mai mult de aspectul morții, decât de cel al vieții. Caută răspunsuri la întrebări legate de menirea noastră pe pământ, de suferință, de provocările la care suntem supuși, de viața văzută ca o… glumă, nu sunt singurele însă.

Materialul tematic-accentuez Învierea, transcendența spirituală-este bine evidențiat de întreaga echipă artistică. Muzica câștigă teren cu fiecare notă, cu fiecare sunet, dirijatul suplu-atent la intrări, stăpânind contraste brutale și  armonii disonante, stăpânind inovațiile orchestrale sofisticate în multe pasaje-dominând amestecul perfect al scriiturii orchestrale, solistice și corale. Aș sublinia încă o reușită dirijorală în sensul reliefării sentimentului cinematografic  al muzicii. Încă o idee deloc de neglijat. Putem aprecia Simfonia nr 2 în do minor și drept un testament al compozitorului, în care rolul principal îl are muzica, muzica care ne poate transforma și schimba viața.

Între moarte şi  Înviere eu vă supun, în finalul rândurilor de față, un singur vers, Eu sunt al Domnului, la El mă voi întoarce! De luat aminte!

Demostene Şofron

Foto Bogdan Meseşan