Din Elveţia la Festivalul „George Enescu”

Afis Enescu_A2După ce a fost prezentată cu succes în Elveţia, la Lausanne, expoziţia „Patimă şi viciu, artă şi fum. O istorie ilustrată a fumatului în România” – organizatori Casa de Cultură a municipiului Cluj-Napoca şi Asociaţia Clujul de altădată, prin Ancuţa-Lăcrimioara Chiş şi Ucu Bodiceanu – poposeşte, în perioada 14-28 septembrie a.c., în Piaţa Festivalului „George Enescu”. Iată cum, după un periplu de doi ani prin mari muzee şi festivaluri din întreaga ţară, dar şi peste hotare, imaginile inedite ale singurului viciu care a declanşat o artă pot fi văzute, zilele următoare, şi la Bucureşti. După cum este cunoscut, expoziţia clujenilor este singura din România care prezintă arta declanşată de un viciu în imagini fascinante, în care eleganţa, aerul boem şi caracterul istoric tipic naţional ne introduc într-o lume aparte. Boieri cu ciubuce  lungi de peste un metru, pipa lui Avram Iancu sau a lui Constantin Brâncuşi, regii României surprinşi fumînd, tabachere şi port-ţigarete care fac parte din Patrimoniul Cultural Naţional, fiind adăpostite în numeroase muzee din ţara noastră, reclame interbelice la ţigarete pentru femei, pipe preţioase din fildeş sau lemn de Bruyere, reclame vechi la cosmetice pentru fumători dar şi pitoreşti pachete de ţigarete din perioada comunistă – toate fac deliciul vizitatorilor.
M.B.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.