Din culisele unei întâlniri internaționale

•Alexandru Vaida Voevod la Conferința de Pace de la Paris (1919-1920)•

Proiectul editorial derulat de Făclia de Cluj şi Universitatea „Babeş-Bolyai” în contextul aniversării a 100 de ani de la semnarea tratatelor de pace de după Primul Război Mondial continuă astăzi cu un studiu semnat de dr. Ioana-Mihaela Bonda privind culisele Conferinței de Pace de la Paris(1919-1920).

Primul Război Mondial avea să se încheie la 11 noiembrie 1918. Odată încheiat zgomotul armelor, urma ca liderii combatanților să se așeze la masa tratativelor. Orașul ales pentru discuțiile dintre învingători și învinși a fost Parisul.

Oameni politici, dar și oameni de cultură și diplomați din aproape toate colțurile lumii s-au îndreptat la începutul anului 1919 spre orașul luminilor. Momentul era unul deosebit. Dincolo de impunerea unor măsuri restrictive și punitive combatanților care terminaseră conflictul în poziția de învinși, liderii Marilor Puteri trebuiau să decidă și soarta unor popoare. Or, în acest context de mare însemnătate, s-a urmărit ca din fiecare țară să fie trimiși oameni reprezentativi, capabili să lupte pentru susținerea drepturilor țărilor lor.

Delegația României urmărea să pledeze, în special, pentru recunoașterea internațională a noilor sale frontiere. Tocmai de aceea, era foarte important ca din această delegație să facă parte și personalități din noile teritorii unite cu Regatul român. În acest context, șansa i-a surâs lui Alexandru Vaida Voevod, pe care primul-ministru Ion I. C. Brătianu l-a dorit să-i stea alături la tratative, considerându-l un expert în problemele interne ale Austro-Ungariei. În noul context, creat de dezmembrarea imperiului, România trebuia să semneze tratate cu ambele state rezultate, atât cu Austria, cât și cu Ungaria.

Un om de acțiune

Descendent al unei vechi familii românești din Transilvania, cu o pregătire însușită la școlile din Cluj, Bistrița, Brașov, și, în final, la Universitatea din Viena, Alexandru Vaida Voevod s-a impus ca unul dintre cei mai importanți oameni politici ai Ardealului, mai întâi, și, apoi, ai României Întregite. Ucenicia în arta politicii și-a făcut-o la Viena, încă de pe vremea studenției. În capitala imperială el a interacționat cu numeroși oameni politici austrieci, de la care, nu de puține ori, a mărturisit că a învățat multe. Atras de politică și dorind să contribuie și el la mișcarea națională, s-a înrolat în Partidul Național Român. La scurt timp, a reușit să obțină mandatul de deputat în Parlamentul de la Budapesta, mandat pe care și l-a păstrat în perioada 1906-1918. În tot acest timp, Vaida a mai înregistrat un succes, reușind să deschidă și porțile palatului Belvedere, unde rezida prințul Franz Ferdinand. El s-a aflat, de altfel, în anturajul moștenitorului tronului Imperiului austro-ungar până la asasinarea acestuia. Izbucnirea Primului Război Mondial avea să-i reconfigureze viața, dar și cariera politică. După o perioadă de autosuspendare din Parlamentul de la Budapesta, generată de conflictul mondial, el a revenit în forță în forul politic, în toamna anului 1918. Prin discursul din 18 octombrie, rostit în plenul Parlamentului maghiar, Vaida a anunțat decizia românilor, bazată pe principiile enunțate de președintele american Woodrow Wilson, de a-și decide singuri soarta. În aceeași perioadă a fost ales în Comitetul Național Român Central, organism care a pregătit în detaliu Adunarea Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. Apoi, imediat după constituirea Consiliului Dirigent al Transilvaniei, structură care avea atribuțiile unui guvern, Vaida Voevod a fost desemnat în funcția de șef al Departamentului de Politică Externă și Presă. Demn de menționat este și faptul că a făcut parte și din delegația ardeleană care a prezentat regelui Ferdinand I Hotărârea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia de Unire cu România.