Din 21 ianuarie se aplică noul regulament privind circulaţia pe drumurile publice

Maşinile parcate neregulamentar pe carosabil şi pe trotuar vor putea fi ridicate începând de sâmbătă, 21 ianuarie, potrivit noului regulament de aplicare a OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, au declarat vineri, pentru AGERPRES, oficiali ai Direcţiei Rutiere.

Administraţia publică locală sau administratorul drumului public vor putea dispune ridicarea maşinilor, conform reglementărilor.

Potrivit noului regulament, maşinile pot fi ridicate non-stop şi nu mai pot fi transportate la spaţiul de depozitare decât pe platformă şi nu tractate. Sancţiunile care se aplică în cazul staţionării neregulamentare vor fi de 250 de lei plus trei puncte penalizare, dacă amenda este achitată în două zile lucrătoare.

Conform surselor citate, regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice conţine şi o serie de prevederi care vizează bicicliştii. Astfel, bicicleta trebuie să fie dotată cu sistem de avertizare sonoră. Pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, bicicleta trebuie să fie echipată cu lumină de culoare galbenă în faţă, iar în spate cu lumină roşie. Totodată, trebuie să fie echipată cu dispozitive reflectorizante amplasate pe roţi şi se recomandă ca la depăşirea unei biciclete distanţa laterală să fie de 1,5 metri.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.