Din 10 iulie Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca dă start Admiterii 2023

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) dă start înscrierii la Admitere 2023, studii de licență. Înscrierile încep din 10 iulie, online, pe platforma admitereonline@utcluj.ro, unde viitorii candidați vor putea urmări cele mai relevante și utile informații despre programele de studii pe care universitatea le oferă, competențele pe care le vor dobândi după absolvire, oportunitățile studențești, mobilitățile și internship-urile de care pot beneficia, precum și angajatorii colaboratori ai universității.

„Înscrierea online este simplă și rapidă și se poate face de oriunde. Scanarea documentelor se poate realiza și cu telefonul mobil, după care se încarcă în platformă. Site-ul admiterii are o structură intuitivă ce oferă toate informațiile de care candidații au nevoie, la un click distanță https://admitereonline.utcluj.ro. Cu peste 90 de programe de studii licență, UTCN scoate la concurs 5000 de locuri, pentru anul universitar 2023 – 2024” – anunță universitatea clujeană.

Candidații se vor putea înscrie cu o singura taxă la oricâte comisii doresc. Pe tot parcursul procesului de admitere, vor primi feed-back și vor fi ghidați de consilierii Biroului de Admitere. Pentru candidații care nu au acces la internet sau care doresc informații directe de la consilierii universității, începând cu 10 iulie, la sediul fiecărei facultăți vor funcționa puncte de consiliere, unde cei interesați pot parcurge pașii de înscriere ghidat.

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca vine și în acest an în sprijinul celor care dau probă scrisă la Matematică (Automatică și Calculatoare) sau probă de Desen (Arhitectură), asigurând cazarea în regim GRATUIT pentru candidat și un însoțitor în campusul Observator, în perioada 16-23 iulie 2023.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.