Dialog inexistent între politicieni și mediul de afaceri

Un studiu recent, efectuat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) arată că majoritatea antreprenorii români consideră că IMM-urile ar trebui să se fie mai ascultate de politicieni, și că cele mai importante probleme în care aceştia nu se simt consultaţi suficient vizează măsurile de redresare economică, taxarea şi salariul minim.

Privind deciziile mari economice, mediul de afaceri nu este de obicei consultat. Și chiar dacă suntem uneori consultați, clasa politică nu ține cont întotdeauna de recomandările noastre. Acum, totuși, s-a luat în calcul cea am sugerat noi privind impozitarea IMM-urilor. Insă situația economică a României este în prezent foarte gravă, și această măsură nu este suficientă. Noi am propus mai multe soluții în această privință. Vreo 45. Spre exemplu am sugerat să se înghețe prețurile energiei la nivelul din iulie – august 2020, cel puțin pentru 6 luni de zile. Avem dreptul legal să facem acest lucru.”, a declarat, pentru Făclia Cluj, Dan Mureșan (foto), vicepreședintele CNIPMMR.

Studiul efectuat de Consiliu arată că 71% dintre respondenţi susțin că nu au participat până în prezent la vreo consultare iniţiată de autorităţile publice centrale şi locale, fie pentru că nu au ştiut că există această cale de a se implica, fie din lipsa de timp sau pentru că au considerat că nu vor fi luate în seamă părerile lor.
De asemenea, peste 97% dintre ei sunt de părere că IMM-urile din România ar trebui să se facă mai mult auzite în faţa politicului, în timp ce 96% consideră că acestea trebuie să participe mai activ decât o fac în prezent la consultări cu mediul politic.
Cu toate acestea, doar jumătate dintre antreprenorii români cunosc organizaţii patronale ce reprezintă IMM-urile în faţa mediului politic, iar 69% nu sunt încă afiliaţi la o organizaţie patronală sau asociaţie profesională care să le faciliteze accesul la informaţii şi care să îi ajute să se facă mai mult auziţi.
Conform studiului, antreprenorii sunt, oarecum, descurajaţi de contextul din România, majoritatea considerând că decidentul politic din ţara noastră nu ţine cont de ceea ce au de spus IMM-urile în luarea deciziilor ce îi vizează. „Ca atare, IMM-urile au nevoie să se coaguleze pentru o reprezentare eficientă în faţa autorităţilor cu scopul de a avea un dialog care să ofere reforme concrete în economia României, reforme ce iau în considerare interesele membrilor activi ai economiei”, se menţionează în analiză.
Privind modul de reprezentare al IMM-urilor în faţa autorităţilor centrale sau locale, mare parte dintre respondenţi au spus că nivelul este mai mic decât în cazul firmelor mari. În plus, aproximativ 60% dintre ei ar fi dispuşi să achite o taxă anuală pentru a face parte dintr-o organizaţie patronală care să îi ajute să se facă mai bine auziţi în relaţia cu politicul.
De asemenea, ei consideră necesară şi dezvoltarea unei platforme prin care să poată adresa întrebări sau prin care să îşi poată comunica opinia cu privire la diverse evenimente / legi / fapte / situaţii etc. care le afectează activitatea, iar subiectele pe care le-ar aborda cu prioritate ar fi măsurile de redresare economică, taxarea afacerii şi salariul minim.

Atunci când se iau majoritatea măsurilor nu suntem întrebați. Nici privind PNRR-ul (Planul Național de Redresare și Reziliență – n.r.) nu am fost consultați, doar ne-am trezit toți că schimbă legislația fiscală cum vor ei. Din păcate, la deciziile mari cu impact economic, mediul de afaceri nu este consultat.”, a mai afirmat vicepreședintele CNIPMMR.

V.D.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut